Retrospectiva săptămânii: Brancardierul a ajuns să tragă targa pe baltă

Luni

Vio către Ghiusi: „Văd că vă bagă UE în corzi, că dați benzină ieftină numai la cetățenii voștri”. „Bagă ei pe dracu’. Nu vezi că noi negociem direct cu Putin prețul gazului și nimeni nu se atinge de noi? O să ajungem cel mai mare exportator de hidrocarburi. Tremură toată Europa în fața noastră!”.

Marți

Brancardierul s-a săturat să mai tragă targa pe uscat, așa că și-a închiriat o baltă. L-am întrebat: „Ce legătură există între medicină și exploatarea bălților, primite plocon de la Păsztor?”. „M-a luat ministrul Educației la 11 metri că iar am dat cu bățu-n baltă cu marea mea lucrare de doctorat, cea cu urme de plagiat. M-am gândit să dau cu bățu-n baltă și la propriu, nu doar la figurat”.

Miercuri

La Târgul de fete de pe Muntele Găina a izbucnit un scandal provocat de șase bihoreni. Unul dintre ei mi-a explicat ce s-a întâmplat: „Am negociat și noi niște fete, dar când am ajuns acasă am constatat că marfa era resigilată. Am vrut să o dăm înapoi, dar ei au spus că marfa vândută nu se preschimbă. Și de aici tot scandalul”.

Joi

Sistemul de management al deșeurilor e pe mâni bune. Stația de tratare mecano-biologică a încăput pe mâinile unei firme cu pedigree. Organizatorul licitației a mărturisit: „E drept că firma e cercetată penal, la fel ca patronul ei, dar în domeniul gunoaielor e imposibil să rămâi imaculat”.

Vineri

Tanti Zoe pensionara, dezamăgită: „Aș fi vrut să merg și eu cu bilet de pensionar la Bálványos, dar mi-e teamă că-mi vede papagalul ăla de Pulifrici vergeturile și mă suie pe Instagram să mă facă de ocară”. „Păi, de ce nu mergeți și dumneavoastră la săliță?”. „Nu vreau ca după câteva ședințe să arăt ca o minoră”.

Sâmbătă

Nae polițistul, despre arestările în cazul traficanților de țigări: „Noi nu putem eradica traficul, dar îl putem ține sub control”. „Adică cum?”. „Când apar traficanți noi, care fac concurență celor bătrâni, îi scoatem din joc”.

Duminică

La noi în Bihor s-au înregistrat 40 de grade. Și ce? Până la 52 de grade mai e!

1

1 Comentariu

*
*

  1. >> Postat de eS | 25 iulie 2022 20:18

    Nu știu de ce la noi nu se poate practica schiul nautic. Consider ca și aici ar putea fi o legătură între medicina și ape, printr – un sport excentric. . Vara schi nautic, iarna schi alpin. Trăiască schiul.