Retrospectiva săptămânii: Bolovan ne parchează maşinile una peste alta

Bolovan a inaugurat parcarea de la Tribunal. „După cum îi cunosc eu pe concetăţeni, mai bine-şi lasă maşinile în stradă decât să le parcheze frumos în clădire”, a spus primarul. „Şi cum o să-i educaţi?”.

Luni

Tanti Zoe pensionara, la cimitir de Paştele Morţilor. Culmea, la etatea ei, a şi venit înapoi. „Nu mai e respect, maică. Săreau pe noi ţiganii de parcă eram la o partidă de viol”. „Da’ le-aţi dat ceva de pomană?”. „De pomană le-am dat ouăle şi cozonacul de la Paşte. Portofelul nu l-am dat de pomană, au muncit ceva să mi-l fure”.

Marţi

Nae Poliţistul, nervos. „Am legat 7 petrolişti pentru o fraudă de 4 milioane de euro. Presupunând că au furat în mod egal, ăştia au fiecare aproape 2 milioane la teşcherea”. „Şi ce-i cu asta?”. „Pun pariu că scapă cu 2-3 ani de pârnaie, după care trăiesc liniştiţi până la adânci bătrâneţi. Eu întâi i-aş beli de bani, apoi la ocnă”.

Miercuri

Vio către Ghiusi: „Mă, da’ nu se joacă biserica voastră! Iar a canonizat nişte papi. La noi merge mai geu”. „Mă mir. Că primul pas e beatificarea. Păi voi, la câţi şefi beţi aveţi, beatificarea devine nu doar o operaţiune necesară, ci şi obligatorie. În câţiva ani vom ajunge o ţară de sfinţi”.

Joi

Bolovan a inaugurat parcarea de la Tribunal. „După cum îi cunosc eu pe concetăţeni, mai bine-şi lasă maşinile în stradă decât să le parcheze frumos în clădire”, a spus primarul. „Şi cum o să-i educaţi?”. „Prin amenzi. Dacă treaba merge cum a mers în ultimi ani, în două mandate mai fac 5 parcări supraetajate, tot pe banii şoferilor”.

Vineri

Şeful de la Statistică: „1 Mai ar trebui să fie sărbătoarea tuturor românilor. De ea se bucură însă doar un sfert din populaţie, cam 5 milioane”. „De ce numai ei? Alţii să nu mănânce mici şi să bea bere?”. „Păi 1 Mai e ziua celor care muncesc. La noi doar 5 milioane muncesc, din care vreo 3 milioane în străinătate”.

Sâmbătă

La adăpostul canin a început eutanasierea. „Nu e inumană metoda?”, am întrebat la Primărie. „N-avem ce face. Maidanezii circulă în natură ca apa. Noi îi adunăm, iubitorii îi adoptă, apoi îi abandonează, şi iar ajung aici. De-acuma, n-o să poată ei adopta cât putem noi eutanasia!”.

Duminică

Dacă ruşii invadază ţara, de la Beiuş la Oradea fac 3 ani. Din cauza drumului.


*
*