Retrospectiva săptămânii: Cum se reabilizează aeroportul pe banii din visele politicienilor

O strălucită manevră de imagine: s-a lansat licitaţia pentru reabilitarea aeroportului. Proiecte sunt, dorinţă este, lipseşte un singur element: banii. Mai exact 25 de milioane de euro. Şeful aeroportului râdea: „Crezi că-s prost ca acum, în prag de pensie, să-mi bat capul cu avioanele?”

Luni

Senatorii liberali mârâie că nu le place regionalizarea pesedistă. „Dar măcar aţi fost la tartorele PSD-ist din Teleorman?”, i-am întrebat. „Am fost, dar n-am putut intra”. „De ce nu i-aţi zis secretarei să vă anunţe?”. „Era cu el în birou de câteva ore. Poate avea nevoie de rujul ei să traseze regiunile pe hartă”.

Marţi

Vio către Ghiusi: „Ai auzit că au venit americanii să ne angajeze la fabrica lor din parcul industrial?”. „Eu i-am aşteptat 50 de ani să-mi aducă ciocolată şi gumă de mestecat, că de lucru sunt sătul”. „Sunt curios cine o să lucreze ca pălmaşi, că noi am desfiinţat şcolile profesionale!”. „Nu te îngrijora. Cu cinci promoţii de absolvenţi de Relaţii Internaţionale fac americanii echipe pe trei schimburi”.


Miercuri

Şeful de la PSD, nervos pe aliatul lui de nădejde de la Consiliul Judeţean. „Dragul meu aliat nu a avut încă timp să-mi delege atribuţiunile”. „Înseamnă că e aglomeraţie mare şi muncă în prostie la Consiliu”. „În prostie, bine zis. Are impresia că dacă-i lasă pe alţii să semneze pierde controlul cheltuielilor”. „Şi nu-i aşa?”. „E naiv. Celălalt vice e atât de versat că-l fură numai din priviri”.

Joi

Tanti Zoe pensionara, mirată: „De ce se zbat politicienii aşa de tare ca să intrăm în Schengen?”. „Ce să facă, tanti, şi ei? Că la altceva nu se pricep”. „Eu am văzut că e ceva în neregulă cu ei. Le-aş recomanda totuşi nişte ceaiuri călduţe de muşeţel”. „Fac bine la creier?”. „Nu, dar sunt perfecte pentru gargară”.

Vineri

O strălucită manevră de imagine: s-a lansat licitaţia pentru reabilitarea aeroportului. Proiecte sunt, dorinţă este, lipseşte un singur element: banii. Mai exact 25 de milioane de euro. Şeful aeroportului râdea: „Crezi că-s prost ca acum, în prag de pensie, să-mi bat capul cu avioanele? La etatea mea a început să mă deranjeze zgomotul reactoarelor, aşa că am de gând să desfiinţez toate cursele”.

Sâmbătă

De Ziua Femeii bărbaţii s-au îmbătat din nou ca porcii. Juji: „Nu-i nimic. De 1 Aprilie, când e ziua voastră, o să ne facem şi noi de cap, iar voi veţi avea grijă de copii”. „N-ai vrea cumva să şi fac prăjituri şi să pun murături?”. „Asta numai printre picături. Preferabil e să spălaţi şi să călcaţi”.

Duminică

S-a pus şef peste Direcţia de Monitorizare a Cheltuielilor. Iar a făcut-o Primăria de Oaie.


*
*