PSD în aer! Social-democraţii orădenii le este interzis să intre în propriul partid (FOTO)

Organizaţia PSD Oradea este în aer! Asta pentru că aceasta este singura cale prin care social-democraţii pot ajunge acum în sediul lor din Piaţa Unirii.

Din pricina lucrărilor din piaţă, intrarea în sediul filialei din casa Kovacs a fost blocată complet săptămâna trecută, iar un şantierist stătea la colţul străzii Episcop Mihai Pavel, permiţând doar angajaţilor băncii să treacă prin tranşee.

Social-democraţii care au vrut musai să ajungă la sediul lor au trebuit să se roage de omul ce părea de neînduplecat. Nu de alta, dar zona este una de şantier şi orice accidentare ar deveni accident de muncă.

Şi, la cât de înverşunaţi sunt unii social-democraţi împotriva primarului Ilie Bolojan, nu-i exclus să mimeze vreo fractură, numai ca să-l mai poată acuza de ceva…


*
*