Pruncul fostei şefe de la Protecţia Consumatorului e deştept de-mpunge

Doamna Cristiana Bigan are un fecior. Să-i trăiască! Dar nu oricum, ci să-i trăiască bine şi, dacă se poate, pe banii noştri.

Pentru asta junele trebuia musai să prindă un post de consilier pe afaceri europene. Dar cum formal trebuie date şi nişte examene, tânărul, pe numele său Paul Ferchedău, mai trebuia să scrie şi câteva rânduri. Ghinion.

Deşi surse de la DNA susţin că băiatul ştie să scrie, şi cu toate că i se serviseră subiectele, omul a picat cu brio. Semn că, atunci când e vorba de inteligenţă, e capabil să iasă pe locul doi şi când concurează de unul singur.

Până la urmă, cum loaza totuşi trebuia promovată, Ferchedău a scris frumos acasă răspunsurile corecte şi s-au înlocuit lucrările. Noroc că DNA a prins de veste şi le-a pus celor implicaţi lampa-n ochi.

Totuşi, e trist să vedem că ţara asta este condusă de prostovani care nu ştiu cum îi cheamă nici cu buletinul în mână. Vai de capul tău, Românie, de ai ajuns ca destinul să-ţi fie influenţat de miile de „ferchedăi” care s-au aciuat prin ministere şi agenţii având ca merit poziţia, uneori ginecologică, a părinţilor!

1

1 Comentariu

*
*

  1. >> Postat de biganii | 20 mai 2013 20:56

    macar ma-sa se descurca cu brio la oral, n a trebuit sa dea nici un examen scris, pe toate le a luat la oral…