Probleme la SPP: Ce ascunde de fapt „mazilirea” lui Sala de la Serviciul de Pază și Protecție Bihor

Bihorel s-a lămurit între timp că, din premiul „Firma de partid” dat săptămâna trecută, adevărat 100% era doar titlul. Şi anume că SC Pază şi Protecţie Bihor SRL, firma Consiliului Judeţean, este controlată politic, prin AGA şi Consiliul de Administraţie.

Dar nu şi faptul că fostul director (liberal) Ioan Sala ar fi fost un geniu al managementului, iar cel nou, Horia Miara (PSD), numit de noul CA, fost director şi înaintea venirii lui Sala, ar fi lăsat societatea pe butuci.

Dimpotrivă, bilanţurile depuse la Finanţe pe 2014 şi 2015, sub semnătura lui Miara, arată profit (67.232 lei, respectiv 7.157 lei), pe când anul financiar 2016 a fost încheiat, sub „paza şi protecţia liberală”, cu un minus de 163.773 lei.

Nici vestea că Sala ar fi fost mazilit nu-i tocmai adevărată, câtă vreme omul fusese de fapt „înfipt” interimar de fosta conducere a CJ, iar mandatul i-a expirat în aprilie. În concluzie, ca-n viaţă, nu-i nici dracul aşa de roşu, nici galbenul aşa de alb pe cum s-ar putea crede…

1

1 Comentariu

*
*

  1. >> Postat de unu | 26 mai 2017 09:56

    Mare lucru si curaj sa fii in stare sa iti ceri scuze si sa repari greselile. Felicitari si pt postarea asta de scuze, mea culpa.