Post şi rugăciune: Un răspuns primit de la Episcopia Ortodoxă l-a lăsat fără cuvinte pe primarul de Copăcel

Episcopia Ortodoxă a Oradiei este izvor nesecat de surprize. Anul trecut, primarul comunei Copăcel, Liviu Gurău, a cerut în scris o audienţă la episcopul Sofronie, pentru a discuta despre preluarea administrării bisericilor de lemn din satele Bucuroaia şi Surduc, vechi de trei secole, în vederea reabilitării cu fonduri UE şi apoi a introducerii lor în circuitul turistic.

Primit de la vicarul eparhial Nicolae Alexadru Pop o lună mai târziu, răspunsul Episcopiei l-a amuţit pe edil. „În urma cercetărilor efectuate, s-a constatat că acuzele formulate la adresa actulalului preot paroh şi a membrilor Consiliului Parohial sunt neîntemeiate. Datorită tulburărilor create, vă îndemnăm la pocăinţă, post şi rugăciune”, i-a scris primarului vicarul Pop „din încredinţarea Preasfinţitului Sofronie”, semn că cererea primarului nici măcar nu fusese citită.

Obişnuiţi cu reclamaţiile din Copăcel, unde localnicii din satul Sărand au ajuns să-şi otrăvească fântânile şi să-şi incendieze proprietăţile fiindcă s-au împărţit în tabere pro şi contra parohului local, reprezentanţii Episcopiei au crezut că şi primarul avea treabă tot cu respectivul preot, fără a lua aminte că, de fapt, audienţa era pentru cele două vechi biserici.

Păi, cum să fie acestea, nişte biete monumente istorice, mai importante decât liniştea episcopului şi a aghiotantului său?


*
*

Women Moncler delmas Trench Coat 2015 Sale Online 2016 Women Moncler meille Padded Jacket Beige Sale Online 2016 Women Moncler lissy Padded Jacket Sky blue Sale Online 2016 Moncler Sleeveless Striped Stretch Dress White Blue Mens Moncler Lightweight Puffer Down Vest Black On Sale Women Moncler renne Padded Coat 2015 Sale Online 2016 Women Moncler joux Padded Jacket Grey Sale Online 2016 Mens Moncler Morane Logo Stripe Down Jacket Black On Sale