Piaţă fără căutare: De ce nu se înghesuie constructorii la ridicarea noii pieţe de vechituri din Oradea

Ocska Piac nu are căutare. La cea de a doua licitaţie organizată în octombrie de Administraţia Domeniului Public pentru construirea unei pieţe peste drum de cartierul Europa, pentru a se strămuta aici piaţa Obor, s-a prezentat o singură asociere de firme, condusă de Trameco.

Firma a concurat, fără competitori, şi la licitaţia din august, care a fost însă anulată pentru că s-a ofertat un preţ peste cel estimat de beneficiar. Constructorii se codesc să angajeze lucrări de la ADP deoarece trebuie să lucreze la limita rentabilităţii, preţul estimat al noii pieţe fiind majorat, cu chiu cu vai, de la 5,5 la 6,2 milioane de lei, abia după eşecul primei licitaţii.

În plus, pentru a impulsiona ritmul lucrărilor, directorul Liviu Andrica a introdus o clauză în contract conform căreia constructorul îşi primeşte banii abia după recepţia lucrării. Dacă a lucrat conform proiectului este plătit, dacă nu, oraşul măcar se alege cu o piaţă „moca”…


*
*