Pe aeroport bate vânt de la Orade…

Inaugurare cu spume pe Aeroportul Internațional Oradea. În decurs de o oră au aterizat avioanele sosite de la Milano și Barcelona, semn că măreața ctitorie a patru președinți de Consiliu Județean începe să-și arate roadele. Interesant a fost că pe aeroport oaspeții au fost așteptați de un ansamblu folcloric, cu vioară cu goarnă, tobă, pită și sare.

Dacă ne punem mintea la contribuție, am putea primi oaspeții în așa fel încât să aleagă zborul spre Oradea numai ca să se distreze pe pistă. Un cazan de pălincă funcționând, un mini festival al porcului, câteva folcloriste mai decoltate pot asigura suficient antren pentru călători.

În fond, și în țările nordice, unde alcoolul are prețuri prohibitive, se urcă consumatorii fruntași pe feribot, beau de rup și nici măcar nu coboară în portul de destinație. Rămân pe baricade și revin cu același feribot imediat acasă, nu înainte de a-și mai face o dată plinul cu alcool.

La marea sărbătoare au fost invitați toți președinții de Consiliu Județean care au contribuit la dezvoltarea aeroportului. A lipsit Radu Ţîrle care, la ora aceea matinală, era probabil la un mic dejun cu președintele Trump.

De asemenea, nici Sanyi Kiss nu a  fost văzut, dar absența lui este motivată. Omul a mers să inaugureze aeroportul la Săcuieni, acolo unde și l-ar fi dorit. A așteptat acolo, cu folcloristele maghiare înşirate, cu barack palinka și kurtos kolacs, dar n-a aterizat nimeni, semn că nu mai există pic de respect pentru funcţie…


*
*