Pasztor apuci

Pasztor SandorFost candidat la şefia Consiliului Judeţean vara trecută, iar în toamnă la Deputăţie, în prezent director tehnic al Administraţiei Bazinale de Apă Crişuri după ce în regimul PDL-ist a fost şeful cel mare al acestei instituţii, consilierul local UDMR Pasztor Sandor a primit un cadou generos la început de an.

Soţia sa, Gyongyver, a născut săptămâna trecută o fetiţă, pe care proaspeţii părinţi au decis să o numească Bori.

Mândru nevoie mare, Pasztor s-a pozat cu ea şi a postat imaginea pe Facebook, unde a primit un puhoi de felicitări, cărora li se alătură şi Bihorel, urându-le celor doi părinţi să fie fericiţi şi să se bucure de copilul lor, iar micuţei Bori să aibă cât mai mulţi fraţi şi surori!


*
*