Hoţ de pradă mica: Fostul şef al CJ și primarul de Rieni, belele la înmormântarea mamei lui Vasile Blaga

Mare zarvă săptămâna trecută la Petrileni, la priveghiul şi înmormântarea Mariei Blaga, mama fostului ministru Vasile Blaga. Marţi seară, Dusterul primarului din Rieni, Gheorghe Bota, a fost spart la 15 metri de casa politicianului, hoţul plecând cu o geantă pe care edilul o lăsase la vedere şi în care avusese vreo 1.400 lei, acte, carduri şi chiar ştampila Primăriei. Hoţomanul a fost însă fie începător, fie grăbit, fie cuprins încă de spiritul Crăciunului. Bihorel a aflat că prada [...]

Retrospectiva săptămânii: Brancardierul povestește cum e cu luatul șpăgii „ca medic”

Luni Vio către Ghiusi: „Am înțeles că te-ai cam plesnit de Revelion”. „Nu te mira, că eu fac două Revelioane. Am băut două șampanii, cu tine la miezul nopții și apoi cu familia la unu noaptea”. „Și apoi?”. „Apoi am mers pe la partide, unde nu a mai trebuit să beau, că destul m-au îmbătat de cap la alegeri”. Marți Brancardierul, nervos că nu e lăsat să se bucure de numirea în postul de ministru. „În loc să mă ocup de problemele Ministerului, să aduc tărgi noi, să schimb mânerele la [...]

Trenuri de lux, călători de clasa a III-a

A venit momentul ca o călătorie cu trenul să nu fie asimilată cu una în timp. CFR-ul a reușit performanța să aibă o viteză de deplasare identică cu cea a trenurilor de pe vremea lui Carol I. Viteza ca viteza, dar confortul e ca inexistent. Iată că există totuși idealiști care cred că dacă pun la dispoziție trenuri de lux, vor putea relansa transportul pe calea ferată. Ar fi minunat ca aceste garnituri de lux să reziste în fața asaltului vandalilor, așa că trebuie luate câteva [...]

Clubul Bali s-a închis prematur

Vestea bună este că William Franklin, marea vedetă baschetului orădean, revine la echipa la care a trudit atâți ani. Vestea proastă este că s-a închis clubul Bali, adică locul unde se făcea antrenamentul de revenire după meciurile disputate acasă. Oricum fostul căpitan a rămas în istoria clubului prin modul cum reușea să înscrie pe ultimele secunde coşul victoriei. Nu știu câte coșuri va marca Franklin pentru echipă, dar e sigur că numărul admiratoarelor va crește semnificativ, [...]

La Rutieră șpaga merge ca pe roate

Semne bune anul are pentru polițiștii de la Rutieră. Șeful biroului Drumuri Naționale, Marcel Ghirosa, a fost prins în exercițiul funcțiunii, adică luând șpagă, pentru a mătrăși un dosar. Cei 400 de lei au constituit o sumă de nerefuzat, semn că premierul Dragnea trebuie să se îndrepte și spre această categorie de oameni ai muncii, care cad pradă ispitei din cauza salariilor de mizerie. Problema este că dacă le mărești salariul - de la 2.000 la 4.000 de euro - nu-i sigur că nu vor mai [...]

Florian Bodog, Sănătate! Că-i mai bună decât toate…

Guvernul Dragnea este cel mai capabil de la Revoluție încoace. Studiind CV-urile membrilor Guvernului, văd că aceștia sunt în stare de orice, oameni școliți în preajma menopauzei, respectiv andropauzei, profesioniști de partid și de Stat. Cel mai iubit fiu al județului, domnul Florian Bodog va revoluționa medicina românească. Pe lângă munca în sprijinul pacientului, domnia sa se va implica activ și în transportul acestuia pe holuri, conform celor mai noi descoperiri din domeniul [...]

Zece observații despre Guvernul Liviu Dragnea

1. Sediul Guvernului se mută din Piața Victoriei la Teatrul Țăndărică, pentru că și acolo sunt tot marionete. 2. Sorin Ovidiu Vântu a refuzat Ministerul Finanțelor. 3. La Ministerul de Externe au fost aduse trei camioane cu naftalină când s-a aflat că vin niște șefi ca Meleșcanu, plini de molii. 4. La ședințele publice de Guvern, miniștrii nu sunt obligați să poarte cagule. 5. Sănătatea a rămas în continuare un caz de targă, prin numirea lui Florian Bodog la cârma [...]

La concurs cu nasul lung: O candidată admisă la concursurile pentru şefia şcolilor, descalificată pentru că a mințit

Concursurile pentru direcţiunea şcolilor şi grădiniţelor din Bihor s-au încheiat zilele trecute cu validarea rezultatelor de către Consiliul de Administraţie al Inspectoratului Şcolar. Deşi părea o formalitate banală, validarea s-a dovedit fatală pentru fosta directoare a Şcolii Gimnaziale din Sânmartin, Domnica Pantea, care a concurat atât pentru această funcţie, cât şi pentru cea de director adjunct, ajudecând-o pe cea din urmă. Bihorel a aflat că după ce Pantea a fost declarată [...]

Mazilire cu cântec: Vor fi alegeri la Facultatea de Arte

Departamentul de Muzică din cadrul Universităţii din Oradea va începe anul 2017 cu gândul la alegeri. Aleasă în 2015, directoarea Carmen Vasile a fost demisă zilele trecute de colegii nemulţumiţi că a întocmit cu întârziere diferite documente necesare pentru funcţionarea departamentului, precum dosarul de evaluare obligatorie pentru specializarea de licenţă Muzică. Degeaba a încercat femeia să se disculpe, spunând că volumul de muncă a fost mare. Colegii n-au acceptat nicio explicaţie şi [...]

Demisie secretă: De ce a renunțat președintele Curții de Apel Oradea atât de uşor la funcţie

Preşedintele Curţii de Apel Oradea, judecătorul Andrei Rus, sosit în urmă cu doi ani din Maramureş, a şi renunţat la funcţie pentru a se muta ca simplu magistrat la Curtea de Apel Alba. Ceea ce nu se ştie este că demisia a fost atât de „discretă” încât majoritatea colegilor şi subalternilor au aflat despre ea abia marţea trecută, de pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii, unde cererea era trecută pe ordinea de zi a şedinţei Secţiei de Judecători. Ce l-o fi determinat pe Rus [...]

Arşi la gaz! Cum a ajuns firma Distrigaz în supărări cu Primăria

Lovitură surprinzătoare la sfârşit de an: săptămâna trecută, Termoficare Oradea s-a racordat în cel mai mare secret la reţeaua magistrală Transgaz, scăpând astfel definitiv de serviciile intermediarului Distrigaz în furnizarea de combustibil pentru noul CET. Operatorul privat deţine în curtea societăţii o conductă de alimentare şi o staţie de reglare a presiunii prin care alimenta cazanul şi turbina pe gaz a vechiului CET, trăind din adaosul de 27% pus peste preţul Transgaz, dar prin [...]

Licitație între sarmale: În ajun de sărbători, ABA Crișuri şi-a anunţat dorinţa de a-şi „trage” un nou sediu

Așa cum îi șade bine românului atunci când vrea să facă o licitație discretă, cu două seri înaintea Ajunului de Crăciun a apărut pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice o invitație de participare la o licitaţie pentru proiectarea și construirea unui „Sediu Sistem de Gospodărire a Apelor Bihor”. Suma alocată pentru 3.000 de metri construiți este de peste 2,5 milioane euro, la care se adaugă TVA. Nu contează că prin Moldova sau Muntenia inundațiile fac ravagii an de an, important e ca [...]

Vice suprataxat: Viceprimarul Mircea Mălan, pe lista orădenilor supraimpozitaţi fiindcă nu şi-au îngrijit clădirile

Cine sapă groapa altuia cade în ea! Promotor al programului de reabilitare a faţadelor, prin acordarea de împrumuturi de la bugetul local pentru cetăţenii dispuşi să investească în propriile imobile, dar şi prin supraimpozitarea proprietarilor care nu vor să facă acest efort financiar, viceprimarul Mircea Mălan a ajuns să fie şi el „amendat” prin suprataxare. Proprietar peste o parte dintr-o clădire pe strada Szigligeti Ede, joia trecută edilul a fost inclus, prin Hotărâre de Consiliu [...]

Jmecher în târg: Și-a parcat BMW-ul în mijlocul Pieței Unirii, fix sub poarta Târgului de Crăciun!

În premieră, municipalitatea a organizat anul acesta în Piaţa Unirii un târg de Crăciun ca la carte, cu multe luminiţe şi ghirlande, un brad înalt, căsuţe cu bunătăţi, patinoar şi un carusel feeric. Chiar şi aşa, nu toţi orădenii au reuşit să se adapteze. Săptămâna trecută, la ceas de noapte, un şmecher nevoie mare şi-a parcat BMW-ul tocmai în buricul Pieţei Unirii, zonă devenită pietonală, chiar sub poarta care marchează intrarea în Târgul de Crăciun. Tupeul a fost remarcat de un [...]
2

Retrospectiva săptămânii: Bolovan a explicat cum e cu banii trimiși de Cioloș la Oradea

Luni Vio către Ghiusi: „Ai văzut, mă, cum am contracarat intrarea lui Soros în țară? Prin aducerea lui Bashar al Assad”. „Ciudată nație sunteți! Mai bine puneți un neamț președinte, mai bine o tătăroaică prim-ministru, numai unguri să nu puneți în nicio funcție”. Marți Bolovan a preluat din nou frâiele la Primărie. „La plecare, guvernul Cioloș ne-a dat un ajutor de 25 milioane de lei pentru încălzirea orașului”. „Asta ca să putem trece peste iarnă?”. „Nu, ca să putem trece peste [...]

Călătorie în trecut: Portalul oficial de turism al oraşului a fost abandonat

La începutul anului 2014, edilii Oradiei se lăudau că urbea de pe Crişul Repede este primul oraş din ţară care are un portal de turism cu terminaţia .travel. Site-ul, realizat printr-un proiect finanţat cu fonduri europene cu scopul declarat de a promova Oradea în faţa turiştilor, a fost însă abandonat. Fie pentru că menirea proiectului a fost numai să aducă nişte bani celor care au lucrat la el, fie pentru că pe reprezentanţii Primăriei nu-i interesează, cert e că site-ul a devenit unul [...]
1

Bodog vs. Restul lumii: Senatorul PSD Florian Bodog a dat în judecată Ministerul Educaţiei pentru că i-a retras titlul de conducător de doctorate

După ce ministrul Educaţiei Mircea Dumitru i-a retras titlul de conducător de doctorate, iar Universitatea din Oradea n-a avut de ales decât să constate că nu mai are această calitate şi să-i redistribuie doctoranzii altor profesori, Florian Bodog, preşedinte al PSD Oradea şi totodată proaspăt câştigător al unui nou mandat de senator, se cere „reparat” în instanţă. El a dat în judecată Ministerul, deschizând la Curtea de Apel Oradea un proces prin care solicită suspendarea deciziei ce [...]

Policlinica, în moarte clinică

Că Policlinica ajungea la Consiliul Județean sau că trecea la Biserica catolică, un lucru este clar: clădirea trebuie renovată. La starea în care este, costă mai mult reabilitarea decât dacă ai construi-o din temelii. Era greu să angajăm un boacter care să împiedice oamenii străzii să vandalizeze minunăție de clădire, iar acum vom plăti bani grei pentru refacere. Practic singurul lucru care nu a fost furat este terenul de sub clădire, deși și acesta era în vizorul unora care au [...]

Zece efecte ale numirii noului prim-ministru

1. Guvernul Dragnea se va numi Baba Ali și cei 40 de miniștri 2. De acum înainte, de Crăciun nu se va mai tăia porcul, ci oaia. Vinul fiert va fi înlocuit cu ceaiul și palinca, interzisă. 3. Doamnei Sevil Shhaideh i se va monta o antenă pentru a putea fi mai ușor teleghidată de Liviu Dragnea. 4. Noul Guvern va primi binecuvântarea de la muftiul din Medgidia, spre disperarea Preafericitului Daniel. 5. Dacă noul premier introduce legea islamică, adică amputarea în caz de furt, în [...]

Elodia de Bihor: Dispărută cu o maşină de firmă, o avocată stagiară din Oradea a reapărut vie şi nevătămată acasă

Poveste mai puţin obişnuită la Oradea, unde o avocată stagiară la SIS Group a plecat de la birou săptămâna trecută, miercuri, cu o maşină a firmei, anunţând că lipseşte o jumătate de oră, dar n-a mai revenit, ba şi-a închis şi telefonul mobil, ca să nu poată fi contactată. Spre seară, după câteva ore bune în care au căutat-o degeaba, speriaţi că ar putea dispărea definitiv la fel ca mai celebra sa colegă Elodia, colegii au sunat la Poliţie, iar unii i-au popularizat şi poza pe Facebook, [...]