Opt semnificaţii ale gestului Elenei Udrea

Degeaba se agită deputaţii să o priponească pe colega lor Elena Udrea. Doamna a  spus din start că dacă în puşcărie nu i se asigură un mic dejun de 250 de euro, ca la Bistro Hotel din Paris, gardienii să nu conteze pe ea.

Lumea a fost şocată de gestul doamnei Udrea, când s-a ţinut de nas timp de câteva secunde, taman în mijlocul Palatului Parlamentului. Nuţi şi-a explicat gestul pe Facebook, spunând că acesta a fost destinat unei persoane dragi, cu mesajul „totul e în regulă”.

Există, însă, şi câteva explicaţii alternative:

1. Se ţinea de nas că se înfundase canalizarea la Palatul Parlamentului.

2. Avea mizerie în nări şi nu ştia cum să scape de ea.

3. Văzând cum decurge votul, şi-a spus: „Nu-mi miroase a bine”.

4. S-a angajat în faţa SRI-ului să nu-şi mai bage nasul unde nu-i fierbe oala.

5. Pentru că se ţinea de o nară, mulţi au presupus că trăsese ceva pe cealaltă.

6. I-a transmis lui Băsescu: „Adio! Nu eşti de nasul meu”.

7. Un fotbalist susţine că de fapt doamna îşi uitase batista acasă şi dorea să-şi sufle nasul ca sportivii.

8. A vrut să arate justiţiei că nu poate fi dusă de nas, deşi în ultima vreme îşi cam luase nasul la purtare.


*
*