Misiune îndeplinită: Plopul de lângă Spoon s-a uscat cu totul! (FOTO)

Drujbaşii Primăriei Oradea pot dormi liniştiţi: şi-au îndeplinit încă o misiune! Plopul de la capătul podului Dacia pe malul stâng al Crişului, lângă intrarea în restaurantul Spoon, un arbore secular adoptat pe vremuri de biologul Anna Marossy, a devenit o amintire.

După ce în 2017 a fost ciuntit în două etape, la ordinul Primăriei, la cererea birtaşilor, tăindu-se prea multe crengi pentru a mai putea supravieţui, copacul s-a uscat cu totul. Joia trecută, tot la comanda municipalităţii, o mare parte din trunchiul lipsit de viaţă a fost îndepărtat, astfel încât să nu mai reprezinte un pericol pentru trecători şi, mai ales, pentru clienţii restaurantului.

Nu a fost îndepărtat însă complet, la „locul crimei” rămânând o bucată înaltă de vreo 4 metri din fostul arbore, fireşte, fără nicio frunză. Pentru ecologişti, „înmormântarea” plopului a fost şi un prilej să-şi aducă aminte că vinovaţii pentru această barbarie, adică şefii Direcţiei Tehnice a Primăriei, n-au spus niciodată că regretă dispoziţiile de „toaletare”, la fel cum nici n-au fost sancţionaţi în niciun fel.

Iar acum se şterg încet-încet şi urmele masacrului…

2

2 Comentarii

*
*

  1. >> Postat de boicotatiLotus | 10 iulie 2019 18:20

    Ar trebui boicotata terasa aia nenorocita cit si rahatul ala de mall Lotus. E plin orasul de terase, nu mai mergeti acolo, boicotati-i sa simta la buzunar escrocii

  2. >> Postat de Gal Eleonora | 10 iulie 2019 16:58

    Restaurantul cu nume englezesc, o retea care in tarile din vest inseamna un restaurant de duzina, oricum, cu mincare de proasta calitate si bauturi scumpe, i-a facut pe birtasi sa sacrifice un frumos arbore. Rusine; fara acel birt nenorocit Oradea poate supravietui, dar copacul a dus dupa el si oxigen benefic orasasului. Acum, gazele de esapament, nestingherite, pot gidila naurile consumatorilor de pe Cris. Halal. Cine a fost minuit in Primarie sa de dea autorizatia amputarii si respectiv mortii copacului?

Women Moncler delmas Trench Coat 2015 Sale Online 2016 Women Moncler meille Padded Jacket Beige Sale Online 2016 Women Moncler lissy Padded Jacket Sky blue Sale Online 2016 Moncler Sleeveless Striped Stretch Dress White Blue Mens Moncler Lightweight Puffer Down Vest Black On Sale Women Moncler renne Padded Coat 2015 Sale Online 2016 Women Moncler joux Padded Jacket Grey Sale Online 2016 Mens Moncler Morane Logo Stripe Down Jacket Black On Sale