Majoritari minoritari: PSD-iştii au pierdut supremaţia în Consiliul Local imediat după ce şi-au creat-o

A fost nevoie de o Ordonanţă de Urgenţă pentru legalizarea prostituţiei politice şi de revenirea fostului primar pedelist Petru Filip la Oradea, ca să preia comanda PSD Bihor, pentru ca pesediştii şi udemeriştii să poată da o lovitură de zile mari primarului Ilie Bolojan.

Noua coaliţie l-a lăsat pe edil fără majoritate în Consiliul Local prin racolarea, între alţii, a consilierei Adelina Coste, de la PDL, cu promisiunea că va fi unsă viceprimar la toamnă, după alegerile prezidenţiale. Atât doar că PSD şi UDMR nici n-au avut timp să se bucure de victorie, pentru că înaintea următoarei şedinţe a deliberativului local, programată marţea aceasta, balanţa a fost din nou întoarsă, de partea liberalilor.

Motivul? Consilierul PC Teofil Filimon a depus la secretariatul instituţiei o notificare că renunţă la calitatea de membru de partid şi va fi „independent”, dar urmează să îşi acorde voturile, după cum a aflat Bihorel, majorităţii PNL-PDL.

Aşa că (încă) preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang, care astă-primăvară spunea în faţa jurnaliştilor că „Scrisoarea a III-a” îl are ca autor pe Caragiale, ar putea să-şi amintească de o altă zicere a acestuia, din „O scrisoare pierdută”: Machiaverlicuri ai vrut, stimabile, machiaverlicuri ai primit!

2

2 Comentarii

*
*

  1. >> Postat de g | 2 octombrie 2014 10:34

    votati psd

  2. >> Postat de g | 2 octombrie 2014 10:22

    la puscarie

Women Moncler delmas Trench Coat 2015 Sale Online 2016 Women Moncler meille Padded Jacket Beige Sale Online 2016 Women Moncler lissy Padded Jacket Sky blue Sale Online 2016 Moncler Sleeveless Striped Stretch Dress White Blue Mens Moncler Lightweight Puffer Down Vest Black On Sale Women Moncler renne Padded Coat 2015 Sale Online 2016 Women Moncler joux Padded Jacket Grey Sale Online 2016 Mens Moncler Morane Logo Stripe Down Jacket Black On Sale