Liviu Dragnea a pus bazele fraudării referendumului în faţa unui pişoar, la Oradea

Senatorul Valer Marian, şef al PSD Satu Mare, s-a autodenunţat la DNA. Nu vă bucuraţi, ceilalţi pesedişti ezită încă să o facă. Omul a povestit cum Liviu Dragnea i-a adunat la Oradea şi i-a instruit să fraudeze referendumul.

Cum morţii din vestul ţării nu sunt atât de harnici ca cei din Teleorman, judeţul natal al lui Dragnea, aceştia nu pot constitui nucleul dur de electori ai PSD. Prin urmare, li s-a cerut şefilor de filiale să facă raportări în fals, pentru asta urmând ca şefii de circumscripţie electorală să fie mituiţi.

Iată ce a declarat Dragnea pentru Bihorel: „În primul rând, atunci când se zice că le-am cerut să fure la referendum, nu eram lângă budă, ci lângă un pişoar. Apoi, eu nu le-am cerut niciodată aşa ceva. Domnul senator Marian, colegul şi camaradul nostru, este un gunoi, un bolnav mintal, un hoţ la drumul mare şi un bolnav psihic ajuns întâmplător în partidul nostrum, pe principiul „cine se aseamănă se adună”. Mă pun la dispoziţia DNA-ului să mă cerceteze, fiindcă soluţia dată a fost negociată oricum în protocolul de coabitare cu preşedintele Băsescu. În încheiere, vreau să atrag atenţia că pentru viitorul referendum românii au nevoie de trei zile pentru a vota: în prima zi votează românii din ţară, în a doua românii din diasporă şi în a treia zi românii din cimitire. Aşa să mă ajute Dumnezeu!”.

Reacţia dură a lui Dragnea a fost plagiată şi de Ponta.


*
*