Legalizare cu repetiţie: Din nepăsare un notar a blocat dosarul unui orădean în programul Rabla

În vreme ce unii notari sunt capabili să legalizeze până şi un act sexual, alţii pot „ilegaliza” până şi o amărâtă de xerocopie.

Un orădean care a avut ghinionul să intre în cabinetul notarului Radu Mona Victoria, din Parcul Traian 1, s-a trezit o săptămână mai târziu cu dosarul depus în cadrul programului „Rabla” blocat ca fiind incomplet.

Bărbatul solicitase o copie legalizată după certificatul de înmatriculare al maşinii, dar pentru numai 25 de lei, cât este taxa, notăriţa nu s-a obosit să scoată actul din husa de plastic. Astfel, la xerocopiere, numărul de identificare al maşinii şi seria cărţii de identitate nu s-au mai putut vedea.

Nulitatea documentului a fost constatată abia la depunerea dosarului, când maşina era deja radiată şi talonul anulat. Supărat, omul a trebuit să bată drumul pe la Serviciul Înmatriculări, să îşi recupereze talonul şi să meargă iar la notar pentru altă copie, dacă se poate legalizată.

După discuţii prelungite s-a putut, dar cu condiţia să plătească alţi 25 de lei. Pe principiul: şi xeroxat, şi cu banii luaţi!


*
*