Greu de mulţumit: Pentru bani, preoții fac anticameră la vicepreședintele CJ, Ioan Mang

Din luna mai, la Consiliul Judeţean se întâmplă un fenomen bizar: aproape zilnic, coridorul palatului administrativ e plin de popi, în special ortodocşi, dar nu numai, buluciţi nu fiindcă în Parcul Traian s-ar fi mutat vreo episcopie, nici ca să scoată dracii din birourile mai-marilor Bihorului, ci ca să facă anticameră la vicepreşedintele pesedist Ioan Mang, cerându-i fonduri pentru parohiile pe care le controlează.

Slujbaşii instituţiei se plâng că solicitările financiare ale părinţeilor sunt atât de mari încât, dacă ar fi satisfăcute toate, ar dezechilibra bugetul judeţului.

Că o fi aşa sau nu, Bihorel nu bagă mâna în foc, dar un lucru e sigur: la ultima şedinţă a „parlamentului” judeţean, cea din 14 iunie, pe ordinea de zi figura un proiect pentru alocarea banilor către culte, scos însă de pe listă la începutul reuniunii de preşedintele Pásztor Sándor, ba apoi şi de pe site-ul instituţiei.

Semn că în administraţie, spre deosebire de teologie, sunt posibile nu doar apariţiile miraculoase, ci şi dispariţiile magice…


*
*