Drag de infractori: Judecătorul inculpat Ovidiu Galea ține morțiș să judece la secţia penală

Judecătorul Ovidiu Galea de la Tribunalul Bihor, cel pe care DNA Oradea l-a trimis în faţa instanţei pentru că şi-a ascuns apartenenţa la Masonerie, ţine morţiş să judece la Secţia Penală a instanţei, acolo de unde a fost suspendat la trimiterea în judecată.

Reîntors la muncă, mulţumită unor modificări controversate la statutul magistraţilor, dar aflat în concediu de odihnă până la sfârşitul lunii ianuarie, Galea a fost încadrat iniţial printre civilişti, chestiune care îi displace profund, motiv pentru care se cere înapoi.

Solicitarea a fost respinsă, însă, chiar săptămâna trecută, când 4 din cei 6 membri ai Colegiului de conducere au votat  împotrivă – justificat, ar zice Bihorel, căci e cel puţin nepotrivit ca un inculpat să-şi judece fraţii de suferinţă.

Rămâne de văzut dacă magistratul se va conforma şi, cel puţin până la finalizarea procesului său, va accepta să judece litigiile administrative, în locul hoţilor şi tâlharilor pe care şi-i doreşte atât de mult…


*
*