Apă de la partid: Oamenii lui MRU le-au împărţit apă orădenilor lângă fostul Irish Pub

Săptămâna trecută, deşi canicula era mult domolită faţă de arşiţa de la mijlocul lunii, nişte tineri îmbrăcaţi cu vestuţe albastre purtând sigla Partidului Forţa Civică, al cărui preşedinte este fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu, împărţeau orădenilor însetaţi ce treceau pe Corso, în dreptul Irish Pub, deţinut de familia şefului local al FC, Radu Pentie, apă rece ca gheaţa, numai bună pentru rehidratare.

Deşi e clar că în felul acesta partidul lui MRU a fost singura formaţiune care „a dat” ceva oamenilor după alegeri, nu puţini au fost cei care ar fi preferat ca înainte de asta să fi fost serviţi şi cu niscai vită Kobe, iar la pachet să fie cadorisiţi cu parfumuri fine şi cu alte cosmeticale de genul celor pe care fostul premier şi le cumpăra pe bani publici.

Nu de alta, dar apa chioară, singură, nu te îndeamnă să şi votezi, oricât de Civică ar fi Forţa…


*
*