Arhivele lunare: noiembrie 2015

Avocat penal: Fost candidat la Primăria Oradea, acuzat că este un şarlan

Vi-l mai amintiţi pe dubiosul candidat PNŢCD la Primăria Oradea din 2008, Decebal Hanaş? Individul, împreună cu fosta şefă a juriştilor din Primărie, Lavinia Lorincz, fusese implicat în primăvara aceluiaşi an în retrocedarea către un moştenitor inventat a spaţiului în care funcţionează magazinul Dioda şi în revânzarea lui, ulterior, către nişte ţigani ciotârnari, pentru a i se pierde urma. Ei, bine, angajat anul trecut de aceiaşi indivizi, Gabor Istoica şi Gabor Ştefan, într-un proces [...]

Govoreanu nu scrie cărţi, ci denunţuri

Dacă vrei să ieşi mai repede din puşcărie, n-ai decât să te apuci să scrii cărţi. Aşa au ieşit alde George Copos sau Gigi Becali, chit că amândoi mânuiau stiloul ca pe o cheie de 14. Dacă însă nu te descurci pe spaţii mari, sunt bune şi alte tipuri de scrieri. Efectul e acelaşi dacă scrii 200 de pagini de roman sau doar trei de delaţiuni. Aşa a procedat şi patronul de la 3G Ion Govoreanu care l-a dat în esofag, trahee şi corzi vocale pe Dorel Pătcaş, fost mare mahăr în vamă, pripăşit ca [...]

Dezbatere înghesuită: De ce nu au încăput orădenii la dezbaterea pe impozitele locale (FOTO)

Dezbaterea publică a fiscalităţii din Oradea pe 2016 s-a amânat de joia trecută pe săptămâna aceasta. Mobilizaţi de PSD, peste 50 de pensionari veniţi să protesteze împotriva dărilor s-au revoltat că sala mică a Primăriei, unde urmau să aibă loc discuţiile, abia numără 20 de locuri pe scaune şi majoritatea vor trebui să stea în picioare. Refugiaţi pentru câteva minute în sala mare, unde voiau să forţeze strămutarea dezbaterii, protestatarii au ieşit în cele din urmă pe hol după ce au [...]

Clanul Bodog: Soţia senatorului Florian Bodog a fost numită prodecan la Facultatea de Ştiinţe Economice

De câteva zile, Facultatea de Ştiinţe Economice a Universităţii orădene are un nou prodecan. Soţia decanului Facultăţii de Medicină şi Farmacie şi totodată senator PSD Florian Bodog, Simona Bodog (medalion) a fost numită prodecan de către decăniţa Adriana Giurgiu, după ce fosta deţinătoare a funcţiei, Maria-Madela Abrudan, a fost aleasă la şefia Departamentului Management-Marketing. Ca să poată ocupa noul post de conducere, doamna Bodog şi-a dat demisia din Senatul universitar, în [...]
2

Retrospectiva săptămânii: Sondajul liberalilor a dezvăluit candidaţi cu procente mai mici decât alcoolemia

Luni Vio către Ghiusi: „Ai fost la cimitir de Ziua Morţilor?”. „Da. Şi am şi venit înapoi”. „Eu cred că până ne vine nouă sorocul or să ne îngroape în picioare, că nu mai sunt locuri”. „Nasol e că or să ne îngroape fără popă, n-ai auzit că mai nou ăia nu vin neinvitaţi? Da’ cum să-i invit când sunt proaspăt autopsiat?!”. Marţi Sondajul liberalilor a stârnit o furtună. Bolovan a explicat. „Toţi sunt nervoşi, că au mai puţine procente ca alcoolemia”. „Bine, şi cum se poate remedia [...]

Muzeul va fi gata! De Paştele Cailor…

Lucrurile se mişcă cu o viteză ameţitoare la Consiliul Judeţean! După doar trei ani şi jumătate de când păianjenii sunt ultimele exponate, deja există speranţa ca peste doi-trei ani să găsim un constructor care să dea cu var pe pereţi. Conform spuselor domnului Horia Carţiş, la prima licitaţie nu s-a prezentat nimeni, ceea ce nu-i puţin lucru. Mai mult decât atât, la a doua licitaţie s-au prezentat doi, dar au fost descalificaţi. Aşa că există serioase premise ca până la finele [...]

Probleme mari şi la cluburile din Oradea

Aşa cum era de aşteptat, tăvălugul controalelor la cluburi a ajuns şi la Oradea. Cele mai mari probleme, aşa cum era de aşteptat, au fost la Clubul FC Bihor. Am reuşit să pun mâna pe actul emis de organul de control care arată adevărata situaţie. 1. Clubul arată mai rău decât după un incendiu, pentru că toţi au furat cât au putut. 2. Vestiarele sunt distruse, există urme de crampoane până şi pe tavan, semn că jucătorii s-au urcat pe pereţi de nervi că nu primesc salariile [...]

La Finanţe a murit, în sfârşit, capra vecinului

Guvernanţii noştri, sau - mai nou - foştii noştri guvernanţi, dau ordonanţe de urgenţă pe şestache, ca pulimea să nu ştie ce se întâmplă cu adevărat în ţară. La fel cum şampania este o băutură pe care o bea clasa muncitoare prin reprezentanţi, şi salariile celor din finanţe cresc numai la cei de la Antifraudă şi de prin ministere. Atât le-a trebuit slujbaşilor din Finanţe, care au aflat că ei primesc de la Guvern doar bineţe. S-a declanşat o grevă spontană care l-a băgat în sperieţi pe [...]

Pe banii studenţilor: La FMF cursanţii sunt puşi la plată pentru orice

Faţă de ultimii doi ani, Universitatea din Oradea pare că s-a redresat financiar şi nu mai stă cu pericolul falimentului deasupra capului. Totuşi, în facultăţi economiile sunt draconice şi îi vizează mai ales pe studenţi, nu pe profesori. La Facultatea de Medicină şi Farmacie, de pildă, studenţii au fost obligaţi să-şi printeze singuri contractele de studii pe care trebuie să le semneze, ba chiar în două exemplare, dintre care unul să rămână facultăţii. Aşa că tinerii, care plătesc la [...]
6

Cele 12 efecte ale demisiei lui Victor Ponta

1. Ponta ar fi demisionat mai de repede, dar cum niciun premier nu a făcut-o recent, nu a avut după cine să copieze formularul. 2. Textul demisiei îi aparţine lui Liviu Dragnea, doar semnătura e a lui Ponta. Nici aici nu te laşi de copy-paste, Victor Viorel? 3. Şi generalul izmană Gabriel Oprea ar fi vrut să demisioneze, dar el nu ştie să scrie. 4. Piedone şi-a scris demisia pe ziarul pe care tocmai mâncase slănină şi tobă. 5. Partidele au distribuit în mare taină chiloţi de [...]
1

Amnezie de toamnă: Primăria a luat abia săptămâna trecută de la ADP Oradea terenul pe care, de luni bune, construieşte un aquapark

Pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local Oradea desfăşurată joia trecută a apărut un proiect cel puţin ciudat, aleşii votând în unanimitate, fără comentarii, „revocarea concesionării” către Administraţia Domeniului Public a terenurilor pe care a funcţionat Ştrandul Municipal. Asta, în condiţiile în care de luni bune municipalitatea construieşte acolo, cu contribuţia UE, primul aquapark din oraş. Ce-i drept, ADP Oradea a predat spaţiul către municipalitate în februarie, printr-un [...]

Mălane, dă-te prins! Oprit brusc de poliţiştii de frontieră, viceprimarul PNL-ist al Oradiei era să cadă de pe bicicletă (FOTO)

Viceprimarul Mircea Mălan a fost la un pas să dea cu pieptul de pământ, miercurea trecută, când se întorcea de la inaugurarea pistei pentru biciclişti Oradea - Berettyoujfalu. Secondat de doi colegi de la Direcţia de Proiecte, vicele vorbea liniştit la telefonul mobil ţinând ghidonul cu o singură mână, când, la trecerea prin punctul de control din România, poliţiştii de frontieră au strigat în urma grupului de-a răsunat vama: „Alo, stai!”. Cum la ieşirea din ţară nu-l întrebase nimeni [...]

Bodogule, ai dreptate!

Şi o spune un fost fumător! Bine faci că te interesezi de ce deputaţii stau cu degetul în nas şi nu dau drumul la legea care interzice fumatul în spaţiile publice. În toată Europa civilizată nu se mai fumează în localuri. Numai la noi, dacă ai ideea să bei o bere într-un club, miros hainele pe tine de parcă ai dormit la gura eşapamentului. Dar e destul să vină un lobbyist de la fabricile de ţigări ca papagalii noştri de aleşi să se înmoaie, mai ales dacă primesc în dar o brichetă, o [...]
1

Irefutabila Lenuţa: „Producătoarea” desconspirată de Cancan Oradea parchează tot cum (n-)o duce capul

Şoselele şi mai ales parcările oraşului nu scapă de vestita Lenuţa. Blonda care şi-a câştigat faima după ce a fost dată în vileag pe pagina Cancan Oradea că-şi vinde fizicul prin Italia începe acum să fie mai cunoscută pentru parcările ei de-a dreptul horror. Pentru a treia oară în ultimele luni, pagina de Facebook Bizonii Oradea, dedicată ruşinării şoferilor care îşi lasă maşinile aiurea, a postat fotografii cu isprăvile celei care singură se recomandă Blondina Ta. Decapotabila [...]

Maghiari şi suedezi în topul celor mai bogaţi bihoreni

Zoltan Teszari şi Alexandru Mudura jr., pe de o parte, respectiv fraţii suedezi Micula, pe de alta, au intrat în top 300 cei mai bogaţi români. La cum merg arestările diverşilor regi ai asfaltului sau prinţi ai autostrăzilor, bihorenii noştri trebuie doar să-şi conserve averea pentru a urca în topul bogaţilor. Până la urmă nu stăm rău deloc şi, ceea ce e cel mai îmbucurător, niciunul dintre milionarii noştri nu este în atenţia organelor. E drept că am mai avut şi noi nişte milionari [...]

Limba lui Mang: Liderul PSD Bihor n-a învăţat să scrie corect româneşte

La câteva luni bune de la consumarea şampaniei după eşecul Referendumului pentru Oradea Mare şi tot atâtea de când a promis că pune pe masă „în trei zile” o strategie miraculoasă pentru dezvoltarea municipiului, preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang, s-a trezit din nou la viaţă. De data asta, pentru a condamna pe Facebook „poluarea marca administraţia Bolojan”, întrebându-se retoric „cine plăteşte pentru îmbolnăvirea oamenilor şi poluarea mediului”, precum şi pentru a specula cea mai mare [...]

Uite cine dă limbi: Şeful Direcţiei Silvice a anunţat trecerea la ora de iarnă într-un mod mai puţin ortodox

Şeful Direcţiei Silvice Bihor, Adrian Cristian Florescu, cel care nu s-a sfiit să-i hulească pe Facebook pe şefii de la ANAF când aceştia au anunţat că vor să impoziteze darurile adunate de miri la nunţi, a comis-o din nou. Şi tot în spaţiul virtual, unde la finele săptămânii trecute a ţinut să-şi atenţioneze urmăritorii că România trece la ora de iarnă. A făcut-o într-un mod mai puţin ortodox, distribuind o fotografie în care bărbaţii sunt informaţi că „limbile se dau cu o oră [...]

Trei culori cunosc pe lume: Tricolorul românesc, uitat la inaugurarea pistei pentru biciclete

Deşi nu le stă în obicei, bunii vecini şi prieteni unguri cu care municipalitatea orădeană a realizat în parteneriat pista pentru biciclişti dintre Oradea şi Berettyoujfalu au comis miercurea trecută, la festivitatea de inaugurare, o gafă memorabilă. După ce a condus coloana de biciclişti care a pornit spre Vamă pentru a participa la eveniment, viceprimarul Mircea Mălan a avut parte la finish de o surpriză jenantă: singura panglică ce urma să fie tăiată simbolic era roşu-alb-verde, [...]

Retrospectiva săptămânii prin ochii lui Bihorel: Brăileanul de la Termoficare zice că apa-i caldă chiar şi când e rece

Coaliţia Ghilani cere demisia şefului de la Termoficare. Brăileanul nu era prea afectat. "Hai mă, ce tot vă plângeţi de căldură? Dacă noi aveam pălincă aşa de tare ca voi, Brăila nici n-ar mai avea nevoie de termoficare"... (mai mult…)

Şeful PSD Oradea are ură pe şcoală

Şeful PSD Oradea, Liviu Sabău Popa, are ură mare pe şcoală. Mai exact pe şcoala de şoferi. Enervat că de la volanul bolidului său nu mai încape de amărâţii care învaţă să conducă, a propus - în cel mai pur spirit social democrat - să-i ejecteze pe aceştia din trafic. Domnia sa probabil că s-a născut cu carnetul de şofer în pampers sau a uitat că era la fel de clei ca şi elevii cărora le moare motorul în intersecţie. Acest gen de gândire nu mă miră. Dacă n-ai chef de şcoală te [...]
1