Triunghiul amoros: Politicianul Dorin Corcheș, demascat că a „întors” o mireasă de la altar

Farmecele vicepreşedintelui ALDE Bihor, Dorin Corcheş, au ajuns să spargă căsnicii. Mai precis, viitoare căsnicii. Demnă de telenovele, povestea felului în care Corcheş a „deturnat” o viitoare mireasă din drumul spre altar a fost dezvăluită tocmai de încornoratul părăsit.

Joia trecută, orădeanul Sergiu Morar a anunţat pe Facebook, „cu durere în suflet”, că după 7 ani de iubire sinceră şi reciprocă a rupt orice relaţie cu ex-aleasa inimii sale, Daniela Mateiu, la bază antrenoare de fitness, dar angajată anul trecut pe un post de consilier la Direcţia de Dezvoltare şi Implementare Proiecte a Consiliului Judeţean.

Potrivit confesiunii lui Morar, nunta era programată pe vara aceasta, doar că bărbatul a aflat că proaspăta funcţionară tocmai a pus de „o relaţie incipientă cu domnul Dorin Corcheş, vicepreşedintele ALDE”. Căruia, cu simţul umorului, i-a transmis mulţumiri ca unui oftalmolog. „Îi mulţumesc domnului Dorin Corcheş pentru faptul că m-a ajutat să îmi deschid ochii. Domnişoarei Ella Mateiu îi doresc multă sănătate, fericire şi mult noroc în viaţă!”, a transmis orădeanul care, mare domn, şi-a cerut iertare de la viitorii naşi fiindcă acum au rămas fără fini.

Dacă amicii bărbatului s-au arătat şocaţi de situaţie, ex-logodnica şi politicianul, divorţat şi tatăl unei fete, nu au reacţionat public faţă de „publicitatea” cu care s-au ales. Şi nici cea care deţinea titlul de „iubita oficială” a lui Corcheş, deşi Bihorel e convins că ar avea multe de spus…

1

1 Comentariu

Publicaţi un raspuns la aaaa Cancel reply

*
*

  1. >> Postat de aaaa | 27 iunie 2017 01:06

    iubita oficiala? cine? aia blonda de la maternitate?