Arhivele etichetei: universitatea din oradea

Universitari sărăciţi: Cu cât au scăzut salariile şefilor Universităţii din Oradea

Austeritatea Universităţii din Oradea a ajuns şi în buzunarele conducerii. Ultimele declaraţii de avere postate pe site-ul instituţiei arată că şefii universitari au câştigat în 2014 mai puţin decât în anul precedent. Pentru unii, însă, diferenţele sunt mai degrabă simbolice. Rectorul Constantin Bungău, care în 2013 avea un salariu mediu lunar de 7.700 lei, cu tot cu banii câştigaţi din proiectele de cercetare, a încasat anul trecut puţin peste 7.000 lei lunar. Iar el are cel mai mic [...]

Misiune îndeplinită: Restructurarea Universităţii din Oradea a ajuns un mare fâs

Mult-trâmbiţata restructurare şi eficientizare a Universităţii din Oradea a ajuns un mare fâs. După ce decanii i-au spus „pas” rectorului Constantin Bungău când acesta le-a propus o variantă în care instituţia urma să aibă 13 facultăţi în loc de 15, se pare că din tot elanul acestuia n-a mai rămas nici umbra, aşa că subiectul e aproape mort şi îngropat. Ce nu ştiu toţi universitarii este că reforma instituţiei totuşi a început: Facultatea de Arhitectură şi Construcţii şi-a schimbat [...]
1

Curs festiv „l-a” Facultatea de Arte…

O fi plină Facultatea de Arte din Oradea de oameni cu talent, poate chiar talente, dar la gramatică nu stau prea bine. Un anunţ al decanatului, fotografiat şi postat pe Facebook de o studentă, arăta aşa: „Cursul festiv la Facultatea de Arte v-a (!) avea loc în aula Universităţii în data de 9 iunie 2015, ora 12”. Pe acelaşi afiş, un student le-a atras atenţia intelectualilor că, totuşi, ar trebui să înveţe să scrie. „Lucraţi la Universitate, nu la săpat şanţuri!”, le-a transmis [...]
1

Ioan Felea, pensionat definitiv de colegii de la Sorbonica

Fostul prorector Ioan Felea a ajuns la vârsta pensionării. Pentru a mai rămâne la catedră, şi altfel decât pe post de ficus, avea nevoie de acordul colegilor din Senat. Iar aceştia nu au ezitat să-i dea un brânci de ajutor. Din 47 de votanţi, 24 au fost împotriva rămânerii lui în Universitate, iar un alt vot a fost nul. Ehei, ce bucurie pentru junii universitari, care abia aşteaptă să se elibereze postul. Deşi, dacă s-ar pune în aplicare softurile care decelează plagiatele s-ar elibera, [...]
1

Salvaţi de clopoţel: Universitatea din Oradea nu le-a putut imputa unor angajaţi salarii de 70.000 euro încasate fără drept

BIHOREANUL dezvăluia astă-toamnă că Universitatea din Oradea a fost nevoită să-şi dea în judecată 15 angajaţi, inclusiv pe prorectorul Marcel Roşca, după ce un audit comandat de Comisia Europeană a concluzionat că aceştia au încasat fără drept salarii în mai multe proiecte de cercetare finanţate cu bani europeni. Cum Europa şi-a cerut banii, suma ridicându-se la 70.000 euro, pentru a-şi recupera paguba rectorul Constantin Bungău n-a avut de ales decât să deschidă un proces la Tribunalul [...]

Pescari de Sorbonica: Parcarea studenţească din campus e plină cu gropi

La Universitatea orădeană se apropie examenele de licenţe, iar studenţii care după absolvire nu îşi vor găsi un loc de muncă sunt aşteptaţi în partea nordică a campusului, în aşa-numita „parcare studenţească” din spatele Bibliotecii. Asta pentru că acolo, dacă au noroc şi plouă, pot pierde vremea liniştiţi la o partidă de pescuit. Gropile din parcare sunt atât de adânci încât tinerii se jură că au văzut şi peşti în apa acumulată pe cale naturală, dovadă fiind o fotografie pe care o [...]

Bodog, vis de rector: Decanul de la Medicină vrea scaunul de rector al Universităţii din Oradea

Anul viitor la Universitatea din Oradea vor fi alegeri, inclusiv pentru funcţia supremă, de rector, iar viitorii candidaţi au început deja să-şi „ascută” strategiile. Bihorel a auzit că unul dintre cei care trag la scaunul de rector e actualul decan al Facultăţii de Medicină şi Farmacie, senatorul PSD Florian Bodog. Acesta îşi atrage în primul rând susţinătorii din propria ogradă, colegii din facultate promiţându-i sprijinul în ideea că un rector din rândul lor le-ar fi de [...]

Rămâne cum am stabilit! Înduplecat de decani, rectorul Constantin Bungău a renunţat la restructurarea facultăţilor

Mare zarvă, săptămâna trecută, printre decanii facultăţilor orădene. Într-o şedinţă a Consiliului de Administraţie, rectorul Constantin Bungău le-a prezentat proiectul de restructurare pe care voia să-l propună Senatului, conform căruia Universitatea ar urma să rămână cu 13 facultăţi din cele 15 existente. Astfel, Facultatea de Inginerie Energetică şi Management Industrial urma să dispară, departamentele ei fiind preluate de celelalte două facultăţi inginereşti, iar Facultatea de [...]

Bătaie pe postul de manager la Consiliul Judeţean

Pentru postul  de manager la Consiliul Judeţean a fost o bătaie ca-n filme. Ca-n filmele mute. Doar fostul decan Anca Dodescu s-a prezentat la concurs pentru un post care va asigura liniştea şi somnul dulce al şefilor de la Consiliu. Deşi cârcotaşii spun că acest concurs nu a fost popularizat pe măsură, există suspiciuni rezonabile că totuşi acest eveniment a avut loc. S-a scris cu cretă pe uşa instituţiei data la care va fi concursul. S-a dat anunţ în rubrica de mică publicitate, între [...]

În dosarul diplomelor false, Fraţii Maghiar au scăpat cu faţa curată

Dar numai cu faţa. Norocul lor a fost că judecătorii au plimbat atât de mult dosarul prin instanţe până când fapta s-a prescris, aşa că urmaşii Unchiului au scăpat de bulău. Dacă un constructor nu termină un drum la timp, plăteşte penalităţi de-i flutură urechile. Dacă un medic nu intervine la timp într-o urgenţă, pacientul ajunge să fie tratat la medicină legală. În schimb, dacă procurorii sau judecătorii amână dosarele până intervine prescripţia, singura consecinţă e că vinovaţii [...]

Ce e val, ca valul trece… Pe vremuri suspectă de plagiat, Simona Cavalu este acum conducător de doctorat la Universitatea din Oradea

Vă mai aduceţi aminte de profesoara Simona Cavalu, de la Facultatea de Medicină şi Farmacie din Oradea, pe care BIHOREANUL a deconspirat-o, în 2012, că, la debutul carierei, şi-a pus semnătura pe un volum format exclusiv din pasaje din alte cărţi? Profesoara a fost salvată de Consiliul Naţional de Etică, organism care a stabilit anul trecut că, deşi cartea lui Cavalu nu este deloc originală, nici nu intră sub incidenţa acuzelor de plagiat, fiind doar o carte destinată studenţilor, chit [...]
3

Apar doi mari tour-operatori în turism: Universitatea şi Consiliul Judeţean

De câte ori am explicat că la Universitate vii turist şi ieşi jurist, am fost criticat. Când am arătat că, de fapt, Consiliul Judeţean este o staţiune balneară unde toată lumea se relaxează, am fost acuzat de „răutăcisme”. Ei bine, adevărul a ieşit în sfârşit la iveală. Universitatea din Oradea - pentru cunoscători Sorbonica - şi Consiliul Judeţean Bihor fac o asociaţie de turism. Adevărul e că orice om care se plictiseşte se apucă de călătorii. Pe de altă parte, ar fi păcat ca forţa [...]
1

Sorbonica îşi ia zborul! Şefii Universităţii din Oradea angajează o firmă care să le cumpere bilete de avion

Universitarii orădeni sunt în aer. Sau cel puţin au ambiţia să ajungă acolo. Pare-se că au de făcut multe delegaţii - plătite, evident, din banii instituţiei -, altfel nu se explică de ce şefii acesteia au decis să angajeze o firmă care să le cumpere biletele de avion. Drept urmare, au pus la bătaie 100.000 lei pentru o agenţie căreia să-i acorde, prin achiziţie directă, contractul de „servicii transport aerian”. Bihorel nu poate să nu se întrebe dacă biletele de avion vor fi chiar [...]
2

Sorbonica, mititica

Veşti proaste pentru universitarii orădeni. Cum traiul pe veresie se apropie de sfârşit, că anul trecut s-au luat credite pentru achitarea salariilor, apare spectrul restructurării. Blândul rector Cornel Bungău e între ciocanele decanilor şi nicovalele şefilor de departamente. Să faci din 15 facultăţi doar 11 şi din 48 de departamente doar 33 înseamnă să laşi pe drumuri numeroşi decani şi alţi barosani plătiţi cu sume însemnate. La fel cum Parlamentul pare că nu poate fi restructurat [...]

Sorbonică de refugiu: Foşti şefi din Primărie au ajuns să conducă Universitatea din Oradea

De săptămâna trecută, Universitatea orădeană are un nou director administrativ în persoana inginerului Andrei Krausz, până acum şef al Serviciului Tehnic, numit interimar după ce fostului director Mircea Gordan i-a expirat mandatul. Gurile rele spun că rectorul Constantin Bungău e satisfăcut: de mult l-ar fi vrut plecat pe Gordan, dar n-a putut scăpa de el pentru că ocupase postul prin concurs. Cât despre înlocuitorul lui, se ştie că a fost, înainte de a intra în tagma sorboneilor, [...]

Negocieri pe leafă: Constantin Bungău a refuzat să primească salariul maxim pentru funcţia de rector

La finalul anului 2014, imediat după ce Mihnea Costoiu, ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, a redevenit rector al Politehnicii din Bucureşti, în legislaţia românească a apărut, prin Ordonanţă de Urgenţă, noţiunea de „salariul rectorului”. Până acum, rectorii erau plătiţi cu salariile aferente funcţiei didactice şi indemnizaţie de conducere. De acum, însă, universităţile pot să-şi plătească rectorii, indiferent de gradul lor didactic, cu cel mai mare salariu de încadrare [...]
2

Chetă pentru parcare: Studenţii orădeni strâng bani pentru asfaltarea parcării din campus (FOTO)

Să mai spună cineva că studenţii orădeni n-au idei ori că nu-s uniţi! Săptămâna trecută, în campusul Universităţii a pornit o mişcare inedită: tinerii pun mână de la mână pentru a aduna banii necesari asfaltării parcării de incintă, pe care o pot folosi şi ei. Aflată în capătul dinspre şoseaua de centură, parcarea este de fapt o bucată de teren pe care Universitatea nu are la ce s-o folosească. Plin de noroaie iarna şi de praf vara, locul a ajuns în aşa hal încât studenţii au decis că [...]
1

Sfânta restructurare: De ce nu poate fi desfiinţată Facultatea de Teologie Ortodoxă din Oradea

Să se restructureze primim, dar să nu fim afectaţi! Cam aşa sună mesajul teologilor Universităţii din Oradea. Fiind cea mai mică facultate din cele 15, cu doar o mână de studenţi şi rămasă cu o singură specializare în anul I, Facultatea de Teologie Ortodoxă pare jertfa perfectă în procesul de restructurare pe care îl pregătesc capii Universităţii. Ca să-şi păzească facultatea, însă, preoţii-profesori au scos la lumina zilei un act din 1991, de la înfiinţarea facultăţii, şi anume un [...]
2

Iertare lumească: Pentru că a furat, un preot a fost condamnat la 2 luni de pârnaie cu suspendare

Pentru un furt de 400 de mii de lei chiar se merită să primeşti 60 de zile de puşcărie cu suspendare şi să ai doi ani şi două luni perioadă de încercare. Preotul Vasile Bicăzan, în cârdăşie cu alţi doi gealaţi, s-a gândit că dacă tot a luat ceva teren de la Universitate, cu un drum, să pună mâna şi pe nişte hale. Păi, ce mai e o hală în ziua de azi? Halal să-ţi fie! Interesantă este pedeapsa dată de judecători, două luni de închisoare, evident cu suspendare. Aştept cu nerăbdare [...]
1

Nişte artişti… Pianistul Zoltan Thurzo, cercetat pentru absenţe la Facultatea de Muzică

Dacă aţi crezut că la Universitatea din Oradea chiulangii sunt doar inginerii dubioşi ori medicii cu prea multe pe cap, aflaţi că şi artiştii sunt la fel de boemi. Pianistul Zoltan Thurzo, asistent universitar la Facultatea de Muzică, a adunat niscaiva absenţe până a ajuns în vizorul şefilor. Drept urmare, pe numele lui s-a format o comisie de analiză a abaterilor disciplinare, care trebuie să stabilească de ce a greşit pianistul, dacă şi cum trebuie pedepsit. Întrebat de Bihorel de [...]
2