Arhivele etichetei: termoficare

Turbină cu alergii: Noua centrală pe gaz a CET-ului se opreşte din cauza… pufului de plop

Turbina ultramodernă a noului CET pe gaz le dă bătăi de cap operatorilor, adaptându-se cu greutate condiţiilor dure de viaţă de pe meleagurile mioritice. Concepută să funcţioneze într-un mediu relativ curat şi dotată cu tot felul de mecanisme menite să asigure operarea în condiţii de siguranţă maximă, turbina se opreşte de câte ori fulgeră mai tare peste zona industrială. Dacă asta ar mai putea fi de înţeles, în schimb e de-a dreptul surprinzător că utilajul este atât de sensibil [...]

Disponibilizare cu amendă: Daţi afară, 130 de foşti angajaţi ai Electrocentrale ar putea fi puşi la plată

O belea nu vine niciodată singură. Cei 130 de angajaţi ai Electrocentrale care şi-au primit săptămâna trecută preavizele în vederea disponibilizării sunt buni de plată. Oamenii se plâng că, la descărcarea de gestiune, reprezentanţii societăţii le-au cerut să predea scule vechi chiar şi de 30 de ani, pentru care nu s-a făcut niciodată casarea. Cum majoritatea muncitorilor nu mai au uneltele din inventar, fiindcă acestea ori s-au stricat ori s-au pierdut, în cazul în care conducerea [...]
2

Interviu virtual şi virtuos cu Stănel Necula, şeful Termoficării

Bihorel: Umblă pesediştii cu o listă să vă demită pentru avariile de la CET. Necula: Păi, dacă numai 1.500 de oameni îmi cer demisia după toate avariile din această iarnă, fie au alte alternative de a se încălzi, fie pesediştii sunt mai rari în Oradea ca suricatele de la Zoo. B: Tot PSD-ul a publicat o poză cu o vană în care era o apă maronie şi vă invita să faceţi baie. N: Eu am mai făcut o baie în Oradea. E vorba de baia locuinţei în care m-am mutat. Am pus faianţă şi gresie, am [...]

Cabai pe făraş: Directorul tehnic al societăţii Termoficare, Mihai Cabai, şi-a pierdut funcţia

Cine face reduceri de personal de reduceri va avea parte. La propunerea directorului general Stănel Necula, Consiliul de Administraţie al societăţii Termoficare a aprobat miercurea trecută o organigramă din care a fost desfiinţat postul de director tehnic, ocupat de Mihai Cabai. În vara lui 2013 acesta fusese pus chiar director general, după ce s-a obligat să facă reduceri de personal masive, angajament pe care predecesorul său, Daniel Ţigan, îl refuzase. După ce a dat afară 73 din cei [...]
1

Cărbune de grădină: Cum era să se ardă şeful Electrocentrale cu cenuşa de la CET-ul II

Asociaţii care au cumpărat în urmă cu două săptămâni fostul CET II de la lichidatorul Termoelectrica s-au gândit să dea lovitura. Ştefan Boghiu, patronul Ascom International, a încercat să-i vândă administratorului special al Electrocentrale, Stănel Necula, la preţ de speculă, cărbunele găsit în depozitele fostei termocentrale. Şi poate că s-ar fi ajuns la o negociere dacă angajaţii Termoficare n-ar fi făcut probele de cărbune. Abandonată la începutul anilor 2000, rezerva acoperită de [...]
1

Ieşiţi la încălzire! Din cauza unei avarii, angajaţii Primăriei Oradea au lucrat săptămâna trecută la rece

Angajaţii Primăriei Oradea lucrează la rece. Ce n-a reuşit primarul Ilie Bolojan în două mandate a izbutit în doar câteva zile şeful Direcţiei Monitorizare Cheltuieli de Funcţionare, Mircea Oaie, ai cărui subalterni au avut nevoie de o săptămână ca să remedieze o avarie la instalaţia clădirii. Timp în care funcţionarele care nu au atribuţii de lucru cu publicul s-au prezentat la muncă în echipamente de schi, iar cele care lucrează în sala ghişeelor s-au bucurat că orădenii s-au înghesuit [...]

Stângă e de stânga rău!

Consilierii locali au decis ca subvenţia pentru gigacalorie să devină de doar 3 lei, faţă de 20 de lei cât era până acum, ca urmare a scăderii preţului gigacaloriei. Ca de obicei Adrian Stângă, acest Che Ghevara şi Che Ghe-iarna al pesediştilor orădeni, s-a opus. Învăţat să protejeze electoratul obişnuit cu miloaga, domnul Stângă vrea subvenţii şi gata. Păi, de ce să-i subvenţioneze toţi cetăţenii oraşului pe cei care sunt racordaţi la termoficare? Nenea Stângă, ăia care crapă [...]

Şef de şef! Administratorul Electrocentrale, Stănel Necula, ia salarii de peste 3.000 de euro lunar

Există şi în Oradea salarii decente, dar nu pentru orădeni! Bihorel a aflat că brăileanul Stănel Necula (foto), administratorul special al Electrocentrale, şi-ar putea cumpăra o maşină din salariul pe doar două luni. Şeful suprem al termoficării încasează lunar de la Electrocentrale 6.500 lei pentru munca de administrator, iar din iunie încă 7.500 lei ca salariu pentru funcţia de director al societăţii Termoficare. Pentru cei care, şocaţi de cifre, n-au calculat încă paritatea, [...]
2

Vânătoare cu GPS-ul: Şeful de la Termoficare a reuşit să reducă drastic consumul de carburanţi montând aparate GPS pe maşinile societăţii

Preluarea conducerii societăţii Termoficare de către administratorul special al Electrocentrale, Stănel Necula, s-a lăsat cu o economie drastică la consumul de carburanţi. Şi asta nu pentru că s-ar fi redus raţia ori numărul de kilometri permis. Explicaţia? După modelul aplicat anterior la CET, Necula a ordonat montarea de aparate GPS pe maşinile firmei şi, având în vedere că societatea de termoficare deserveşte doar consumatori din municipiu, a dispus că orice ieşire în afara oraşului [...]

Şopron cu termoficare: Un locuitor din Sînmartin şi-a ridicat un hambar peste conducta de căldură

Unificarea dintre Oradea şi Sînmartin, pentru care locuitorii oraşului şi comunei limitrofe vor fi chemaţi la referendum pe 10 mai, vizează relansarea turistică a zonei şi creşterea nivelului de confort al oamenilor. Un locuitor din Sînmartin nu a mai avut, însă, răbdare. Decât să aştepte ca societatea de termoficare din Oradea să aducă reţelele până la şopronul său, ca să îşi poată ţine peste iarnă răsadurile de roşii la căldură, respectivul a ales să îşi ducă şopronul direct în jurul [...]

Retrospectiva săptămânii: Noul viceprimar e un om al schimbărilor… de mochetă şi zugrăveală

Luni Vio către Ghiusi. „Ai văzut, mă? Dacă nemţii sunt băieţi de treabă, le dăm funcţii căcălău”. „Ce vrei să zici cu asta?”. „Pe sasul Iohannis l-am făcut preşedinte, pe neamţul Helvig şef la SRI”. „Şi la SIE pe cine o să puneţi?”. „Mă gândeam la Ricky Dandel”. Marţi Un grup de părinţi au înfiinţat o organizaţie care militează pentru religie în şcoli. O doamnă a explicat: „Cred că e necesar ca religia să se practice în şcoli”. „De ce?”. „Păi preoţilor care predau le dăm doar un [...]

CET pe aburi: Cazanele Electrocentrale ard fără întrerupere căci nimeni nu le ştie reporni

Orădenii au toate şansele să dârdâie la iarnă în apartamente în eventualitatea unor avarii la cazanele CET. Stănel Necula, administratorul special al Electrocentrale, a avut surpriza să descopere astă-vară, când a cerut oprirea cazanelor pentru lucrări de întreţinere, că acestea lucrează cu foc continuu. Cazanele ard fără întrerupere de când există CET-ul pentru că nimeni nu le ştie reporni în cazul unei pauze. Având tehnologie veche de jumătate de secol, cuptoarele de ardere a [...]

Lecţii de înjurat cu Bolojan

De două săptămâni, din blocurile orădenilor răsună înjurăturile. Ce-i drept, printre dinţi, căci la ce frig este prin apartamente nimeni nu-şi permite să piardă prea multă căldură pe gură. Cele mai multe sudalme sunt îndreptate faţă de edilii oraşului, blamaţi pentru fiecare spărtură din magistralele de termoficare. Ca să încerce să-i mai îmbuneze, primarul Ilie Bolojan s-a destăinuit miercurea trecută pe Facebook, arătând că nici măcar el nu are căldură în locuinţă! Bolojan a vrut, [...]

Hopa garajul: Bâlbele AIO i-au plimbat aiurea pe cei de la Termoficare în căutarea unui loc de garaj

Ruperea în două a fostului CET a dus anul trecut la apariţia a două societăţi, Electrocentrale şi Termoficare, prima producând, iar cealaltă distribuind agentul termic. Tot atunci, ca să nu-şi mai ţină camioanele, buldozerele şi excavatoarele în aceeaşi curte din Şoseaua Borşului, Termoficare a cerut municipalităţii un teren pe care să-şi încropească un garaj, dar cu atât s-a ales! Angajaţii Administraţiei Imobiliare Oradea i-au repartizat un loc în capătul dinspre şoseaua de centură, [...]

Gabor de nădejde: Un bătrân „ciotârnar” a sărit în ajutorul muncitorilor de la Termoficare

Cine zice că ţiganii nu au deloc conştiinţă civică se înşală şi discriminează pe nedrept. Bihorel are dovada: marţea trecută, pe bulevardul Cantemir, un grup de muncitori angajaţi să facă lucrări la conductele Termoficare SA au avut surpriza să le sară în ajutor un bătrânel rom din neamul vechilor căldărari, cunoscut în Oradea sub denumirea de „ciotârnari”. În ciuda căldurii toride, gaborul cu pălărie a luat în mână o sculă şi a lucrat alături de angajaţii de la Termoficare, ceea ce - se [...]

Ce rece este apa caldă! O orădeancă s-a bălăcit în Criş chiar sub geamurile Primăriei (FOTO)

Adaptarea este mama supravieţuirii. Cum Termoficare Oradea opreşte apa caldă tot la câteva zile, iar în contextul scumpirii gazului şi curentului electric, aragazul şi reşoul au încetat să mai fie o soluţie pentru încălzirea apei de baie, o orădeancă a găsit cea mai bună soluţie să se spele gratis. Joia trecută, la orele prânzului, o femeie de vârstă mijlocie, în cămaşă şi pantaloni scurţi, se scălda liniştită în Criş, lângă Podul Ferdinand, chiar sub geamurile primarului Ilie [...]

Retrospectiva săptămânii: Şeful de la Termoficare ar repara problema avariilor cu un… preot

Şeful de la Termoficare nu mai ştie cum să rezolve avariile de la conductele oraşului. „Nu este zi să nu puşte câte o conductă. Dacă s-ar pricepe, oamenii mei ar putea cânta din fluier, atâtea găuri are magistrala”. Soluţia extremă? „Cred că un preot, pentru că am impresia că ne-au ajuns blestemele fostului manager de la CET”. (mai mult…)

Stănel Necula ne trece la vară pe gaz. Să ne obişnuim cu facturile…

O veste bună pentru orădenii cu bani. De la vară s-ar putea ca CET-ul să ardă gazul şi noi pe lângă el. Pentru reducerea cheltuielilor, vom înlocui cărbunele, care e scump şi rar şi vine de la ruşi, cu gazele, care sunt ieftine, din abundenţă şi vin de la iahnie. Ideea nu e rea deoarece oamenii trebuie să se obişnuiască de pe acum cu tarifele pentru gaz, pentru că oricum în doi, trei ani asta va fi varianta de încălzire a oraşului. Totuşi, s-ar putea utiliza şi ceva surse [...]

Alo, aterizează Bolojanul! Avariile de sărbători l-au făcut pe primar să ameninţe că va descinde la CET

Mâncate de vreme, cazanele Electrocentrale puşcă mai abitir decât artificiile Primăriei de câte ori cazangiii bagă pe foc mai vârtos. Aşa s-a întâmplat şi cu o zi înainte de Revelion, aşa a fost şi în a doua zi de Anul Nou şi se pare că aşa o va ţine CET-ul, de fapt, toată iarna. Avariile în lanţ l-au scos din sărite inclusiv pe primarul Ilie Bolojan. În prima zi din acest an, edilul a sunat la centrală ameninţând că va descinde la CET ca să pună ordine în lucruri. Ameninţările au [...]

Schimbare de formă: Contrar noilor hotărâri, orădenii nu se pot debranşa nici acum de la CET

Să se modifice, dar să nu se schimbe nimic! Orădenii care şi-au făcut iluzii că după modificarea regulamentului de termoficare de către Consiliul Local se vor putea debranşa de la CET s-au înşelat. Normativul a fost modificat doar de formă, cât să treacă de filtrul Prefecturii, stipulând că debranşările se pot face „doar în condiţiile legii”. În fapt, pentru a putea debranşa caloriferele dintr-un apartament, proprietarul are nevoie de acordul tuturor vecinilor cu care are pereţi comuni, [...]
1