Arhivele etichetei: fotografie

Limba noastră-i o comoară: La Muzeul Orașului Oradea, limba română e folosită în duşmănie

Reprezentanților Muzeului Orașului Oradea, instituție care coordonează atât Muzeul Cetății, cât și pe cel al Evreilor, li se încurcă limba. Limba română, mai precis, atunci când pare a nu fi cea maternă. O dovedește un comunicat transmis joia trecută cu o mulţime de greşeli, despre o expoziție foto intitulată „Femeia”, realizată de artiste din Europa, Asia și Orientul Mijlociu. Încă din titlu, comunicatul are o primă greșeală, prezentând evenimentul drept „Expoziția internațională a [...]
2

Se lasă rău! Liderul formației Celelalte Cuvinte, Călin Pop, „dedicație” specială pentru critici

Rockerul Călin Pop, liderul şi solistul uneia dintre puţinele trupe serioase din România, Celelalte Cuvinte, a făcut o dedicaţie specială pentru cei care nu-l înghit. Săptămâna trecută, pe contul său personal de Facebook, pletosul a postat o fotografie în care apare el, cu chitara în mână, cu pletele în vânt şi arătând „semnul păcii”, după cum i se mai spune, popular, degetului mijlociu ridicat. Mesajul fotografiei? „Criticilor mei, fără absolut nicio discriminare”. Semn că fie pe [...]

Montat în scandal: Cum a ajuns prefectul Claudiu Pop pion important în scandalul „Cosa Nostra”

A naibii săptămână pentru prefectul Claudiu Pop! Nu doar că premierul Sorin Grindeanu l-a înlocuit din funcţia pe care a deţinut-o 5 ani, ci a şi fost implicat, fără voie, în scandalul naţional „Cosa Nostra”, care a pătat obrazul Ministerului de Interne. Pocinogul se datorează ziarului Naţional, care a publicat miercuri două fotografii în care comisarul-şef Aurelian Miu, şeful Serviciului Control din Poliţia de frontieră, orădean, apare îngenuncheat şi cu mâinile împreunate a rugăciune [...]

Furăcioşii de la Universitate: Programul ceremoniei de deschidere a anului universitar a fost tipărit cu o fotografie luată de la BIHOREANUL

Premiul "Furăcioşii" se acordă universitarilor orădeni, care tocmai au deschis, săptămâna trecută, anul universitar 2016-2017. Programul ceremoniei de deschidere, primit de toţi invitaţii, a fost tipărit cu o fotografie din campusul universitar, ciordită de pe internet, mai precis de pe site-ul BIHOREANULUI. Dincolo de faptul că în ditamai Sorbonica nu s-a găsit un fotograf care să facă o poză bună în campus pentru afişele instituţiei, hilar este că aceeaşi imagine a fost furată şi de [...]

„Selfie” la şosea: UDMR-iştii din Consiliul Judeţean se împăunează cu rezultatele unor proiecte guvernamentale începute în 2012

Abia a preluat UDMR frâiele Consiliului Judeţean Bihor că aleşii săi se şi împăunează - pardon, fotografiază - cu „realizările”. Zilele trecute, consilierul judeţean Grim Andras şi viceprimarul comunei Ţeţchea, Geczi Ioan, s-au pozat mândri, nevoie-mare, lângă Drumul Judeţean DJ 108 din Telechiu, asfaltat, zicea primul, mulţumită grupului UDMR din Consiliul Judeţean, cu sprijinul preşedintelui Pasztor Sandor. Cu ce-o fi contribuit fostul şef de la Ape şi UDMR-iştii din Bihor la [...]

Bolojan cel vechi: De ce îşi cere un orădean „primarul înapoi”

Victoria în alegerile prezidenţiale a liderului PNL, Klaus Iohannis, a făcut ca numărul românilor care i-au accesat pagina de Facebook să depăşească orice record, viitorul fost primar al Sibiului reuşind, cu peste 1 milion de „like”-uri, să-i depăşească până şi pe Angela Merkel sau Francois Hollande. Dar Iohannis nu e singurul care a făcut „trafic” mare săptămâna trecută. Un simpatizant al edilului Ilie Bolojan a fost surprins să constate că site-ul oficial al Primăriei orădene prezintă [...]

Valoarea mea, valoarea mea: Highidişul Mitică Negrean s-a pozat în pat lângă un morman de euroi

Unul dintre cei mai cunoscuţi cântăreţi la vioară cu goarnă, Mitică Negrean, membru al Ansamblului Profesionist Crişana, şi-a împărţit fanii în două tabere. Săptămâna trecută, highidişul a postat pe Facebook o poză cu el întins pe pat, lângă un morman de bani, majoritatea bancnote de euro. „După o cântare...”, a explicat, ingenuu, Negrean. Grămada de euroi i-a făcut pe unii prieteni şi fani să-l felicite, spunându-i că munca lui merită toţi banii, iar pe alţii să-l ocărască, [...]