Arhivele etichetei: bihor

Învățământul în Bihor se face cu rezervele

La concursul de titularizare în învățământul bihorean, jumătate din candidați au fost incapabili să ia nota de trecere, în cazul lor nota 7. Prin urmare și în viitorul an școlar bieții copii vor trebui să facă carte cu rezervele, adică cu cei incapabili de un amărât de 7. De ce să ne mai mirăm că elevii au rezultate așa de modeste câtă vreme sunt pregătiţi de dascăli cu cunoștințe la fel de precare. Pentru că totuși situația asta nu poate dura la infinit, ar trebui luate câteva măsuri [...]

Efectul Brăila la BAC-ul din Bihor

Ce este efectul Brăila? Dascălii de acolo, conștienți că elevii sunt la fel de prostovani ca persoanele care-i școlesc, le interzic celor mai slabi să se prezinte la testele naționale, ca să nu iasă cifre catastrofale. Nici noi nu suntem departe de acest lucru. Inspectorul Școlar General Alin Novac Iuhas a explicat că anul acesta au terminat liceul 4.147 de elevi, s-au prezentat la BAC 3.795 și au reușit să-l treacă 2.405. Ca orice politruc care se respectă, domnul Iuhas știe să facă [...]

Zece efecte ale BAC-ului din acest an

1. Primii elevi care au luat Bac-ul sunt rugați să-l aducă înapoi, că nu mai au cu ce trece Crișul sătenii din Vad. 2. Elevii prinși că au copiat au fost înscriși automat în PSD. 3. Anul acesta nu s-au semnalat cazuri de profesori care să-i ajute pe elevi. Motivul principal este că habar nu aveau să rezolve subiectele. 4. Pentru operativitate, diploma de BAC va fi scrisă direct în engleză că oricum mai mult de jumătate din absolvenți vor pleca din țară. 5. Elevii care au picat [...]

Jurnal de babord: Cum am luptat la București contra abuzurilor

Mi-a căzut în mână un jurnal intitulat „Jurnal de babord”, al unui pesedist care a plecat la București ca să demonstreze împotriva abuzurilor și să-l sprijine pe infractorul Dragnea: „Dragă jurnalule, decât să stau acasă să bat covorul sau să-mi bat nevasta, mai bine mă duc la București, că ne-a promis șefu’ că ne dă de mâncare, de băut și aduce și organizația de femei, secția motostivuitoare. Ora 4.30 - În parcare. Am înlemnit. L-am văzut pe Chivari, campionul județean la Cruce. [...]

Zece considerații despre mitingul PSD-ist din Capitală

1. Din cauza inexistenței autostrăzilor, organizațiile din Bihor, Satu Mare și Maramureș au pornit la drum de acum două săptămâni. 2. Prin prezența celor două mii de pesediști bihoreni, coeficientul de inteligență va crește și la noi, și la București. 3. Firmele de transport care asigură deplasarea și-au rezolvat controalele de la ANAF pentru 3 ani de acum înainte. 4. Participanții trebuie să fie îmbrăcați în alb de la brâu în sus. De la brâu în jos pot să nici nu fie [...]

Operaţiuni la secret: Autoritățile locale nu vor să facă public conținutul contractului de publicitate cu Ryanair

După ce compania irlandeză Ryanair i-a lăsat cu ochii-n soare, suspendând cursele aeriene de la Oradea, reprezentanţii Consiliului Judeţean s-au bătut cu cărămida-n piept că au reziliat şi ei contractul încheiat de Agenţia de Management al Destinaţiei Bihor cu operatorul aerian şi cu APTOR, asociaţie din subordinea Primăriei, care a avut ca obiect promovarea prin canalele Ryanair a Oradiei şi Bihorului ca destinaţii turistice. Reprezentanţii CJ ţin, însă, la secret prevederile [...]

Cinci măsuri ca traseele de Via Ferrata să nu mai fie vandalizate

Pentru cei care au în ADN și o secvență de capră neagră există un sport minunat. Se amenajează o Via Ferrata pe unde doritorii, instruiți în prealabil de un ghid, își manifestă curajul trecând peste munți și văi. Din păcate, unii cu ADN de magnet distrug sistematic aceste construcții, lăsând turiștii expuși pericolelor. Există metode de a stăvili asaltul vandalilor, chiar dacă nu toate sunt creștinești. 1. Toate traseele de Via Ferrata se vor amplasa în sediul IPJ Bihor. 2. [...]

Lucrări la infinit: ABA Crişuri încă mai are în derulare investiţii începute de peste 20 de ani

De două decenii, Administraţia Bazinală de Apă Crişuri investeşte în cantoane de protocol, maşini de fiţe şi bărci de agrement, dar nu şi în lucrări hidrotehnice necesare pentru protecţia împotriva inundaţiilor. Ceea ce BIHOREANUL a dezvăluit în trecut a confirmat oficial însuşi directorul firmei de stat, Sorin Guler. Chemat săptămâna trecută la şedinţa Colegiului Prefectural ca să prezinte obiectivele de investiţii pe 2018, acesta a anunţat că ABA Crişuri încă mai are în derulare [...]

Război à la Lunca: Opoziţia şi-a tras grup pe Facebook, primarul ripostează cu scrisori de „Doamne-ajută”

În comuna Lunca, războiul politic se poartă pe toate fronturile, după cum a constatat Bihorel. Cei 5 consilieri PSD-ALDE din Opoziţie şi-au tras grup pe Facebook denumit chiar „Consilierii locali ai opoziției - Lunca”, unde se iau de primarul liberal al comunei, Ioan Popa, şi, totodată, îi invită pe săteni să-şi verse năduful şi să le semnaleze problemele cu care se confruntă. Edilul a replicat după metoda veche, tipărită, trimiţând oamenilor o scrisoare în care îi arată cu degetul pe [...]

Traian Bodea îi spurcă pe şefii de la Consiliul Județean

Uitând că și el face parte din troica ce conduce județul, domnul Traian Bodea, proaspăt executat de propriul partid, a făcut scandal. Omul a ajuns în stradă unde a arătat că deszăpezirile în județ au fost făcute exclusiv verbal, prin comunicatul de presă trimis de Mihai Baneș, probabil de la microfonul restaurantului Butoiul de Aur. Ca să exemplifice "crima", Bodea s-a filmat cu nămeții de pe drum. Spiritul de frondă s-ar putea să-l coste pe Bodea. Și nu neapărat pentru un rahat de [...]

Ne-au luat la prospectat NISte ruși

Vești bune pentru țăranii din Bihor! Rușii de la NIS Serbia s-au apucat să scotocească în măruntaiele județului, după petrol și alte cele. Prin urmare, oamenii pot sta liniștiți că vor scăpa de elementele poluante care le pot scurta viața. Așa au făcut rușii și la Băița. Văzând cât uraniu este prin zonă, care ar fi putut iradia poporul, au dus zăcămintele la ei, să nu riscăm ceva boli. Iată câteva observații despre noile prospecțiuni: 1. Se folosește o metodă ne-invazivă. Adică [...]

Budă sau limuzină?

La Consiliul Județean bătălia politică capătă aspecte coprofage. Consilierul local Sebi Lascu a propus un proiect prin care în zonele turistice să se amplaseze cabine de duș și toalete. Întreaga investiție ar costa 100 de mii de euro, deci cam cât a spart troica Pasztor, Mang și Bodea pe limuzinele lor de serviciu. Problema ce se pune e simplă: vrem turiști spălați sau șefi frumos transportați? Evident că nu puteau lipsi accentele politice: Lascu a fost acuzat de conflict de [...]

Cu buda-n curte și cu programa școlară în aer

Bihorul, așa cum își dorea un mare om politic local, tinde să ajungă pe primul loc. Cel puțin în clasamentul școlilor cu cele mai multe WC-uri în curte. Bunii gospodari ai comunelor au preferat să îngroape banii în canalizări niciodată finalizate și terenuri de fotbal în pantă decât să construiască niște WC-uri cât de cât umane pentru elevi. Există o explicație: șpăgile consistente se fac din investițiile mari, nu din mizilicuri. Până la urmă, se pare că problema fecalelor este cea [...]

Retrospectiva săptămânii, prin ochii lui Bihorel: Ianoș povesteşte cum e cu cele 100 milioane de euro pentru județ

Luni Vio către Ghiusi. „Ai văzut de cât civism am dat dovadă cu prilejul nefericit al înhumării Regelui? Mare om, poate ultimul...”. „Adevărul e că sunteți neîntrecuți la înmormântări și parastase. Personal sunt mort, uite că și sună bine, după colivă. Numai că sunteți un popor ghinionist”. „De ce?”. „Păi, tu nu vezi că nu moare cine trebuie?”. Marți  Ianoș, mândru, dar are și de ce. „Am demonstrat liberalilor că știm să atragem fonduri de la Guvern”. „E vorba de o sumă mare?”. „Cu [...]

Arsenie Boca va fi adus în Bihor!

Excelentă ideea unui orădean de-al nostru de a înregistra brandul Arsenie Boca pe persoană fizică! Acum, dacă toate drepturile aparțin orădeanului nostru, ar trebui ca rămășițele lui pământești să vină la Oradea. Vă daţi seama ce loc fain de pelerinaj ar deveni Rulikowski, cu o mulțime de vânzători de iconițe cu chipul lui Arsenie, fabricate în China, cu Iisuși cu led-uri, cu flori din plastic mirosind a tămâie? La ce foame de bani ușor câștigați e în țara asta nu m-ar mira să i se [...]

Interviu cu Zolika, cel mai bogat om din județ

Nu-i ușor să iei un interviu (fie el şi imaginar) unui milionar în țara asta. Asta pentru că de obicei de acest procedeu se ocupă mai des procurorii decât ziariștii. Nu e cazul de față, unde a lipsit nu doar lampa procurorului, dar și obiectul muncii acestuia. Bihorel: De ce se ajunge așa de greu la dumneavoastră în casă? Zolika: Scuze, dar tocmai mi s-a vărsat valiza cu bani și s-a blocat intrarea. B: Când e ziua dumneavoastră? Că vreau să vă cumpăr o furcă. Z: Ce să fac [...]
2

Șapte observații despre numirile în instituțiile deconcentrate

1. Numirile se vor face pe principiul: proștii noștri sunt la fel de proști ca proștii lor, numai că pe noi ne-au votat mai mulți proști ca pe ei. 2. Dacă Dorin Corcheș a ajuns de mai multe ori secretar de stat, orice pesedisto-udemeristo-aldist poate fi șef în deconcentrate. 3. Noroc că NATO a cerut ca armata să se retragă la 60 de kilometri de graniță, că Ianoș îi dădea comanda acesteia lui Odeon. 4. Instituțiile se numesc deconcentrate pentru că nu trebuie să te concentrezi prea [...]

În Bihor ambulanțele vor fi înlocuite de TAB-uri

Nu e prima oară, și mai mult ca sigur nici ultima, când ambulanțele sunt distruse și personalul medical agresat de cei care teoretic ar avea nevoie de ajutor. Asta conform principiului „nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită”. Pentru ca salvatorii să nu plece acasă cu capul spart și ambulanțele să nu fie devastate, se impun câteva măsuri concrete: 1. În zonele de risc vor opera mascații, în locul personalului medical. Operațiile nu se vor efectua cu bisturiul, ci cu baioneta, iar o [...]

Bihorenii nu-s cu toate țiglele pe casă

Furtuna care s-a abătut asupra județului dă posibilitatea bihorenilor de a arăta câtă solidaritate este în acest județ. De câte ori apăreau la televizor imagini cu satele din Moldova lovite de potop, în care jandarmii munceau și băștinașii troscăleau, mândrii ardeleni spuneau că așa ceva ar fi de neimaginat la noi. Ei bine, acum e momentul ca spiritul ardelenesc să se manifeste în ajutorul celor năpăstuiți. Și nu e vorba să fie ajutați cei care au posibilități materiale. Dar sunt [...]

Păstor rătăcit prin Bihor: Șeful Consiliului Județean a simțit pe pielea lui cum e să n-ai indicatoare

Preşedintele Consiliului Judeţean, Pásztor Sándor, a învăţat din proprie experienţă ce înseamnă să nu cunoşti Bihorul. Sâmbăta trecută, politicianul a fost invitat la Coleşti, lângă Vaşcău, pentru inaugurarea unui centru de procesare a produselor locale, înfiinţat - evident - nu de Consiliul Judeţean, ci de săteni, prin efort propriu. Pásztor era cât pe ce să nu ajungă, deoarece s-a rătăcit pe drumul spre destinaţie: pentru că în zonă nu există niciun fel de indicatoare rutiere, s-a [...]
1