Ștrandul Ioșia va fi Aquapark pentru pensionari

Cei mai bătrâni orădeni știu că locul unde s-a construit ștrandul Ioșia se numea Gropoiu. Era folosit pe vremea lui Ceaușescu pentru tratarea bolilor, dintre care cea mai răspândită era graviditatea. După ce băile comunale au dispărut din oraș, inclusiv memorabila Baie Rimanoczy, ștrandul Ioșia a fost singura variantă de bălăceală a persoanelor în vârstă, care înlocuiau slipul cu budigăii Tetra negri.

Acum Primăria vrea să dea o față nouă ștrandului și să mai întinerească media de vârstă a celor dornici să se zbenguie în apă termală. Ca totul să meargă șnur, ar trebui luate câteva măsuri suplimentare.

1. Intrarea să se facă exclusiv pe baza talonului de pensie.
2. Pensionarii militari nu vor fi admiși, pentru că strică media de vârstă.
3. La bufet, în afară de minuturi, să se servească și colivă.
4. Vor fi acceptați în ștrand și pensionarii din Cluj.
5. Toboganele vor avea înclinația de maximum 1%, adică mai puțin decât rețeaua de canalizare.
6. Trambulina va avea lift nu doar la urcare, ci și la coborâre.


*
*