Şmecher, dar degeaba: „Afumată”, odrasla unui afacerist din Marghita a lovit o bătrânică şi a fugit de la locul accidentului

Luna trecută, Paul Hurban, odrasla unui afacerist din Marghita, patron peste o firmă de transport şi un restaurant, a lovit cu maşina o pensionară care mergea pe marginea şoselei, după care a fugit de la locul accidentului.

Bihorel a aflat că beizadeaua venise, afumată bine, de la petrecerea aniversară a tatălui său, la care participaseră inclusiv amicii familiei de prin Poliţia, Judecătoria şi administraţia locală.

Ăsta e şi motivul pentru care, imediat după accident, învăţat de prietenii tatălui său, Hurban jr. s-a ascuns acasă şi a refuzat să iasă până când poliţiştii nu i-au prezentat un mandat de aducere autorizat de judecător, obligatoriu potrivit noilor reglementări la ridicarea unei persoane pentru audieri.

Până când au reuşit poliţiştii să obţină documentul şi până să-l ducă pe şofer la analize au trecut mai bine de două ore, iar alcoolemia i-a coborât fix sub limita „penală”.

Din păcate pentru Hurban, întreaga manevră a fost degeaba: tot a ajuns până la urmă în arest, dar nu pentru alcool, ci fiindcă fugise de la locul accidentului. Bihorel pariază, totuşi, că nu pentru mult timp…

3

3 Comentarii

*
*

  1. >> Postat de Diana | 21 noiembrie 2014 21:47

    Esti inexplicabil de prost!

  2. >> Postat de Pp | 21 noiembrie 2014 10:43

    Baut nebaut mai bine nu fugea.Contesta proba etilotestului si scapa.Vezi google… Avocat contestat etilometru
    Cine stie, va intelege

  3. >> Postat de Alfonso | 20 noiembrie 2014 12:28

    Pe Gunoi il cheama Raul…munceste ca „Boss la traficant de acadele şi Self-employed la ~Trafic de Iubire~” .. cel putin asa scrie pe profilul de Fb invadat de clipuri cu Manelisti..