Rugăciuni poluante: O biserică din Oradea, „mustrată” pe Google Maps din cauza difuzoarelor (FOTO)

Turiştii care explorează Oradea pe Google Maps pot afla că în oraş există un obiectiv inedit: biserica ortodoxă Sf. Sebastian, în Calea Aradului nr. 56, peste drum de cartierul Luceafărul.

Pentru că de ani de zile, lăcaşul de cult are difuzoare exterioare, din care răsună puternic fiecare slujbă religioasă, locatarii blocurilor învecinate care, în ciuda reclamaţiilor făcute la autorităţi, n-au reuşit să obţină liniştea dorită, îi fac anti-reclamă într-un mod haios.

Prezentată asemenea unei petreceri dintr-un club de fiţe, cu numele „The Church with Boxă pe Geam, DJ Daniel & BOR hosting”, biserica a adunat o mulţime de recenzii prin care orădenii fac haz de necaz.

„Cel mai bun loc din oraş, probabil mai bun decât festivalul Untold”, „Nu m-au mai primit după ce am băut la împărtăşanie” ori „Foarte mult mi-a plăcut când a mixat Tiesto pe versete de Luca şi Matei” sunt câteva dintre comentariile lăsate de internauţi.

Să ştie toată lumea că în urechile orădenilor urlă evlavia!


*
*