Retrospectiva săptămânii: Șeful Ansamblului vine la serviciu ca să șteargă praful de pe angajați

Luni

Vio către Ghiusi: „Ați ajuns mare popor dacă la conferințele internaționale se întâlnesc Putin, Xi și Orban”. „Problema e că președintele Chinei a fost puțin dezamăgit. L-a întrebat pe Viktor ce armată are, iar acesta a spus că poate strânge un milion de soldați. Iar Xi i-a spus că în Armata de Eliberare 3 milioane sunt numai bucătarii”.

Marți

Șeful Ansamblului Crișana: „Suntem doar 14 oameni, nu putem face nimic, adică totul e ca înainte de fi desființați. Nici toboșar nu avem”. „Păi, îți trebuie Conservatorul să bați cu o coadă de mătură în dobă? Și acum ce faceți?”. „Eu vin la serviciu și șterg praful de pe angajați, ca să aibă aspect comercial când merg sâmbăta la nunți”.

Miercuri

Puradel, bucuros că se poate vizita biroul Birtașului: „O să merg duminică și mă leg de biroul lui. Iar luni, când vine la lucru, o să-i cer bani, că eu, ca vechi asistat social, nu mă mai descurc din alocația puradeilor”.

Citește continuarea, pe site-ul www.eBihoreanul.ro!


*
*