Retrospectiva săptămânii: Primarele și-a început mandatul ferindu-se de Covid

Luni

Vio către Ghiusi: „A ajuns și Valea lui Mihai să aibă laureat al Premiului Nobel pentru Poezie”. „Poți știi că nu-i de colea! E meritul nostru, că dacă noi nu ne comportam mizerabil cu neamurile poetei, crezi că plecau în America? Iar dacă rămâneau aici, sigur nu mai exista nicio laureată”.

Marți

Primarele și-a început în forță noul mandat. L-am văzut echipat ca un cosmonaut. „Să nu-mi spuneți că faceți și voluntariat la SMURD?”. „Nici chiar așa. Dar cum sunt și ofițer de stare civilă, trebuie să mă protejez, că azi nu știi care mireasă are Covid-19”.

Miercuri

Nae Polițistul: „A fost un incendiu pornit de la un televizor care a explodat”. „Dar cum e posibil?”. „Păi, tu nu-i auzi pe ăștia de la Antene cum anunță mereu că urmează o ediție incendiară? O să ajungem să ne uităm la ei cu extinctorul în mână”.

Joi

Tanti Zoe pensionara, deprimată: „Văd că iar vor să se eternizeze comuniștii la conducerea țării”. „Păi, după cum arată rezultatele de la locale, nu prea cred”. „Tu n-ai văzut că vor să amâne alegerile până trece pandemia? Numai așa vor rămâne la cârma țării încă 50 de ani”.

Vineri

L-am întrebat pe Bolovan care-i socoteala cu drumul expres până la Arad. „Dacă facem 90% din treaba CNAIR-ului, avem 100% șanse să ducem proiectul până la capăt”, mi-a răspuns. „Dar nu ne fac americanii autostradă Constanța-Gdansk, care trece și pe la noi? La ce ne mai trebuie și drum expres?”. „Nu știi ce prompți sunt americanii? Au întârziat să vină în România 50 de ani”.

Sâmbătă

Puradel, nervos pe cei de la Termoficare: „Au zis că dau drumul la căldură, dar la mine în șatră nu se simte”. „Ai verificat caloriferele? Sunt reci?”. „Sunt reci. Hai să ți le arăt, că-s la mine în curte. Le-am furat aseară și încă n-am apucat să le duc la fier vechi”.

Duminică

Noul stadion va avea și hotel. Dacă fotbal nu, măcar turiști să avem.


*
*