Retrospectiva săptămânii: Nuţi Udrea a venit în ţara Buldogului în campanie „erectorală”

Nuţi Udrea a vizitat ţara Buldogului să vadă dacă poate să obţină voturi şi de la adversari. Ce promite că va realiza ce şefă a PDL? „Am să extrapolez metodele de pe când eram ministresă”. „Adică?”. „Păi nu aţi văzut, vorba preşedintelui, ce bună absorbţie am avut?…

Luni

Şeful de la CAS, foc şi pară: „Ministrul Sănătăţii vrea să ne desfiinţeze!”. „V-au ajuns şi pe voi blestemele celor pe care-i taxaţi retroactiv de acum 10 ani!”. „Fără noi o să intre tot sistemul în haos. Am propus ca, dacă tot ne dau afară, măcar să rămână o funcţionară”. „Şi o să lucreze în ditamai clădirea?”. „Nu, o transferăm la Neuro, că o să fie o adevărată nebunie cu actele”.

Marţi

Laci bacsi, obosit după marşul pentru autonomia secuilor. „Parcă ziceaţi că strângeţi zeci de mii de protestatari, dar erau mai multe steaguri decât secui”. „Am învăţat ceva de la voi. Punem steaguri să vedem din ce parte bate vântu’!”. „Totuşi, de ce aţi fost aşa de puţini?”. „S-a dus perioada când se făcea Revoluţie pe orice vreme. Acum, dacă nu e  timp frumos şi nu dai şi diurnă, nimeni nu mai vine”.

Miercuri 

Zâna din Pleşcoi a venit în ţara Buldogului să-şi facă campanie electorală, deşi după cum arată poate face şi campanie erectorală. „Ce aduceţi nou în PDL?”. „Am să extrapolez metodele de pe când eram ministresă”. „Adică?”. „Păi nu aţi văzut, vorba preşedintelui, ce bună absorbţie am avut? La fonduri europene. Tot aşa vreau să absorb cât mai multe fracţiuni din partidele de dreapta”.

Joi

Vio către Ghusi: „Veşti poaste pentru pensionari. Se redeschide Grădina Zoologică”. „Şi ce?”. „Până acum cantinele dădeau surplusul de mâncare pensionarilor, iar acum o să-l dea la animale”. „Şi ţie ţi se pare umană chestia asta?”. „Spune-mi câte organizaţii pentru protecţia pensionarilor cunoşti, şi câte pentru protecţia animalelor?”.

Vineri

Stăm bine la donatorii de organe, deşi numărul motocicliştilor e în continuă scădere. Sau poate tocmai de aceea? Mama transplanturilor pe judeţ era încântată: „Am reuşit să prelevăm un ficat de la un domn care a murit intoxicat cu alcool sanitar”. „Şi care a fost reacţia primitorului?”. „Extraordinară. Imediat după ce a ieşit de sub anestezie a început să pocnească din degete şi să cânte”.

Sâmbătă

„Juji, cum te-ai distrat de ziua maghiarimii?”. „M-am distrat din părţi. Adică jumate cu UDMR-ul, jumătate cu PPMT-ul”. „Bine v-a împărţit şeful vostru de la Budapesta!”. „Pe mine nu cred, doar mă ştii. Eu sunt cu toţi, başca nu mă dau în lături nici de la români”.

Duminică

Viscol de zile mari. Vine, vine primăvara!


*
*