Retrospectiva săptămânii: Fostul şef al Poliţiei a vrut să fie Omul de Oţel

Fostul şef al Poliţiei s-a vrut Om de Oţel. „Cum e să fii om de oţel?”. „Mie nu-mi place denumirea asta, că-mi aduce aminte de tovarăşul Lenin”. „Şi chiar ai reuşit să înoţi 3,8 kilometri, să mergi cu bicicleta ore întregi şi apoi să faci şi maratonul?”. „Nu mi se pare aşa de greu. Mă antrenez zilnic caftind jumate din cartierul francez Voltaire”.

Luni

Vio către Ghiusi. „Voi sărbătoriţi Rusaliile?”. „Nu prea ştiu ce înseamnă asta”. „Nici eu nu sunt prea în clar. Cred că e vorba de ziua în care au venit ruşii”. „Dacă ar fi după mine, aş sărbători ziua în care pleacă ruşii”. „Păi în cazul ăla cred că am serba mai rar. Ăştia nu pleacă până mai avem ceasuri pe mână”.

Marţi

Mare concurs de triatlon, cunoscut şi sub numele de Omul de Oţel. Fostul şef al Poliţiei, printre participanţi. „Cum e să fii om de oţel?”. „Mie nu-mi place denumirea asta, că-mi aduce aminte de tovarăşul Lenin”. „Şi chiar ai reuşit să înoţi 3,8 kilometri, să mergi cu bicicleta ore întregi şi apoi să faci şi maratonul?”. „Nu mi se pare aşa de greu. Mă antrenez zilnic caftind jumate din cartierul francez Voltaire”.

Miercuri

Municipalitatea a decis să amplaseze panouri cu accidente şocante, ca să-i tempereze pe şoferii vitezomani. Arhitectul de la PDL, care ar vrea să ajungă primarul municipiului, are altă idee. „De ce să ne chinuim să punem sânge şi creier pe panouri?”. „Ai altă variantă?”. „Eu aş pune poze cu viitoarea Piaţă a Unirii. Să vezi ălea ce groază bagă în participanţii la trafic!”.

Joi

Incredibil. Pasajul s-a terminat doar cu o săptămână întârziere. Patronul s-a lăudat: „Nu ştiu de ce se face atât scandal. De obicei eu termin lucrările cu întârzieri de 2-3 ani şi beneficiarul se bucură. Că scapă de mizeriile pe care le face şantierul…”. „Dar iluminatul merge?”. „Hai să nu exagerăm. Mai întâi să recepţioneze Primăria lucrarea, că apoi mai vin eu cu şurubelniţele câteva luni”.

Vineri

Juji, nervoasă pe noua lege. „Auzi, de acum înainte degeaba nu merg la Poştă să-mi ridic amenda. Vine poştaşul, mi-o pune pe uşă şi sunt bună de plată”. „Adică mă înşeli cu poştaşul, şi-l mai şi plăteşti?”. „Amenda mi-o pune! Dar am să desfiinţez uşa şi pun un cearşaf. Să văd pe ce-mi lipeşte înştiinţarea…”.

Sâmbătă

„Am mers la Beiuş. Drumul a fost un calvar, a trebuit să circul în vârful picioarelor”, mi s-a plâns amicul Nae poliţistul. „De ce a trebuit să mergi în linişte?”. „Ca să nu-i trezesc pe şantieriştii care, chipurile, au început reabilitarea drumului”.

Duminică

Începe recensământul câinilor. Se preconizează un referendum la care să participe şi ei?


*
*