Retrospectiva săptămânii: Rectorul Barney le-a transmis dascălilor să se uite sus… poate pică ceva

Rectorul Barney a aflat câţi bani primeşte Sorbonica de la Ministerul Educaţiei. „După calculul meu, şi nu cel renal, ca să supravieţuim ne-ar mai trebui anual încă 2 milioane de euro”. „Soluţia?”. „Le-am zis dascălilor să se uite sus, poate ne pică ceva din cer, dar au rămas cu ochii-n soare”. 

Luni

Juji, nervoasă: „Bată-i ploaia pe toţi politicienii! Mi-au murit peştii în acvariu”. „Acuma eşti şi tu ăia de la Antene, că pentru toate Băsescu-i de vină”. „Nu, mă, dar chiar au murit. La minciunile lor, a îngheţat apa în acvariu”.

Marţi

Depanatorul a fost surprins în timp ce căra cu roaba pământ de la Tancodrom. „Le duci la Mănăstire, să aibă şi vacile maicii Alumina pe ce să pască?”. „Da’ de unde! N-ai auzit ce a zis Plagiatorul? Că o să ne dea nouă pământul, Consiliului Judeţean. Ca să nu se fure, îl duc pe tot la mine în birou”.

Miercuri

Tanti Zoe şi-a dus nepoţii la expoziţia de dinozauri. „A venit multă lume?”. „Era plin de copii. Dar nu mi-a plăcut că s-a politizat evenimentul”. „Au vopsit dinozaurii în culorile partidului?”. „Nu, dar toţi dinozaurii semănau izbitor cu politicienii noştri, de credeam că-s în Parlament, nu la expoziţie”.

Joi

Rectorul Barney a ieşit la rampă după ce Ministerul Educaţiei i-a comunicat câţi bani primeşte Sorbonica. „După calculul meu, şi nu cel renal, ca să supravieţuim ne-ar mai trebui anual încă 2 milioane de euro”. „Soluţia?”. „Le-am zis dascălilor să se uite sus, poate ne pică ceva din cer, dar au rămas cu ochii-n soare”.

Vineri

Vicele şi-a schimbat ţinuta, poartă şosetele pe dos. „Eşti superstiţios?”. „De obicei nu prea. Dar am scos la licitaţie Piaţa Uimirii şi mă aştept ca arhitecţii rataţi să reînceapă să mă suduie”. „Bagă din nou obeliscul, scoate-l din proiect după ce vor face spume şi se vor linişti”.

Sâmbătă

Sindicaliştii au plecat la Viena să facă grevă la OMV. Liderul de sindicat mi-a explicat. „Ne tratează ca pe sclavi. Muncim ca proştii pe pământurile noastre, făcute cadou de puşcăriaşul de Bombonel”. „Credeţi că vă vor băga în seamă?”. „Sigur. Deja am văzut că au ascuns lebedele de pe Dunăre”.

Duminică

Ghiusi a mers la vot sub sloganul „Mândru că sunt român”.


*
*