Retrospectiva săptămânii: De ce vrea city managerul să aducă vandalii în Oradea

Luni

Vio către Ghiusi: „Văd că recordul județean de temperatură s-a înregistrat la voi, în Săcueni, aproape 40 de grade”. „Să fii tu sănătos, cu cele 40 de grade ale tale. La noi cele mai multe grade s-au înregistrat iarna, când un gospodar a făcut o pălincă de 55 de grade și nimeni n-a declanșat niciun cod roșu”.

Marți

City managerul, despre Festivalul Medieval: „Așa cum v-am promis, am organizat un festival de pomină, care a intrat deja în mentalul colectiv al concetățenilor”. „Dar o să aduceți și lucruri noi la următoarele ediții?”. „La anul vrem să-i aducem și pe vandali să se bată cu cavalerii. Dar nu e vorba de vechiul popor migrator, ci de vandalii care distrug băncile și coșurile de gunoi. Măcar să-i cunoască toată lumea”.

Miercuri

L-am întrebat pe Nae polițistul despre captura uriașă de droguri: „Ați declanșat lupta împotriva traficanților de droguri?”. „Mai degrabă e lupta între polițiștii noștri și cei din Arad, că drogurile le-am capturat pe teritoriul lor. E un obicei mai vechi, pe vremuri polițiștii din Pitești arestau petroliștii noștri și noi pe ai lor”.

Joi

Puradel, revoltat: „La cum sunt tratate mâțele și câinii în țara asta, mi-aș dori ca și cosângenii mei să aibă parte de un tratament animalic”. „Iar ai ceva de comentat?”. „Auzi acolo, dacă bagi un PET în automat, ies 200 de grame de bobițe pentru câini. Dar nimeni nu s-a gândit la niște mâncare pentru cerșetori sau la o pălincă pentru alcoolicii străzii”.

Vineri

Bolovan, revoltat pe judecători: „Dacă așteptăm după deciziile lor cu privire la exproprieri, vom face centurile peste 15 ani”. „Și care-i soluția?”. „Nu-mi rămâne decât să direcționez traficul greu pe sub nasul oamenilor legii și al celor care reclamă că le străbat terenurile”.

Sâmbătă

Șeful de la Ambulanță, despre angajările pe pile din instituție: „Am cerut ca magazionerul să aibă studii de scurtă durată în astrofizică și un master în transportul cu roaba. Iar fraierii contestă organizarea concursului. Păi, de ce?”.

Duminică

S-au deschis șase noi trasee montane. La câți traseiști avem în politică, nici nu-s multe.


*
*