Reportaj electoral: Candidata PSD Kati Andronescu îl beşteleşte pe primarul de Salonta

Domnul primar Torok Laszlo de la Salonta a mai făcut rost de un duşman. Catindata Ecaterina Andronescu, pentru cunoscători Abramburica, a fost în Salonta Mare să vadă cum învaţă elevii români.

Bieţii de ei învaţă bine, doar condiţiile din şcoli sunt lamentabile. Asta în timp ce elevii maghiari şed în şcoli renovate şi bine dotate. Doamna Kati l-a acuzat pe primarul Torok de şovinism şi cere ca acesta să ia măsuri pentru remedierea situaţiei.

Păi, dacă tot e printre cei mai importanţi şefi ai partidului de guvernământ şi nu poate dormi de grija copiilor din Salonta, n-ar strica să intervină ca din bugetul ţării să se facă renovări la şcolile româneşti.

De ce să stăm la mâna unui primar care oricând poate să-ţi arunce în faţă că n-are bani? Ştiu că e dureros, ar trebui luaţi bani din altă parte, bani care ar putea fi furaţi fără riscuri, dar măcar atât sacrificiu trebuie să facă şi politicienii pentru tânăra generaţie!


*
*