PSD-ul riscă să-și reducă bazinul electoral

Suntem în faza pandemiei pe care am putea-o numi relaxare cu înhumare. Ca să poată prelungi starea de alertă, liberalii au preluat o idee a PSD-ului, de a permite slujbele în biserică. Este un măr otrăvit, pentru că electoratul îmbătrânit și ultra-religios al PSD-ului va fi cel mai expus la contaminare.

Știm că după seceta extraordinară înregistrată în cutia milei, personalul clerical a făcut presiuni fantastice pentru reluarea activităților lucrative, motivând că până și sălile cu păcănele s-au deschis.

Dar nu poți compara rezistența în fața bolii între un bătrân evlavios de 85 de ani și un june nervos de 35 care se roagă să dea lovitura la păcănele.

Totuși, câteva măsuri suplimentare de protecție ar mai putea salva din viețile nevinovate venite în casa Domnului.

1. Enoriașii să fie rugați să respecte cu strictețe regulile, altfel vor ajunge să se roage nu la Dumnezeu, ci la doctori.

2. Distanțarea să se facă între credincioși, nu între aceștia și Dumnezeu.

3. În loc de tămâie să se folosească în cădelniță soluție de clor.

4. Cum în Biserică nu ai voie să-ți dai jos masca, împărtășania poate deveni un sport extrem.

5. Spovedania să se facă prin mesaje, că dacă distanța între credincios și preot e de doi metri, aude toată biserica ce păcate ai comis.


*
*

Women Moncler delmas Trench Coat 2015 Sale Online 2016 Women Moncler meille Padded Jacket Beige Sale Online 2016 Women Moncler lissy Padded Jacket Sky blue Sale Online 2016 Moncler Sleeveless Striped Stretch Dress White Blue Mens Moncler Lightweight Puffer Down Vest Black On Sale Women Moncler renne Padded Coat 2015 Sale Online 2016 Women Moncler joux Padded Jacket Grey Sale Online 2016 Mens Moncler Morane Logo Stripe Down Jacket Black On Sale