Acum că s-a întâmplat nenorocirea cu accidentul de avion m-am dumirit cum stăm cu „organele”… Dar nu cu alea care trebuiau transplantate, ci cu acelea care veghează la liniştea noastră.
De ani buni bugetele organelor de represiune, miliţieni, Ochi şi Timpane, Doi şi un sfert, Trei fără Zece, Mahării de la Situaţii de urgenţă, cresc cu nesimţire. Pentru că sunt slab dotate de la natură, statul pompează în organe sume apreciabile pentru aparatură. Dar ce folos dacă pe băieţi nu-i duce mintea să le folosească?
Băieţii ăştia care ştiu tot timpul la ce raliu este Ponta, unde doarme Antonescu, cu ce ruj s-a dat Nuţi şi câte cuburi de gheaţă are Băsescu în pahar nu-s capabili să localizeze un avion. Băgăm miliarde în salariile lor, flăcăii ies epuizaţi la pensie pe la 45 de ani, cu două mii de euro recunoştinţă din partea patriei, dar când e vorba să-şi dea măsura valorii, dau chix.
Spionii s-au chinuit 7 ore cu aparatură de miliarde să găsească nişte accidentaţi şi, până la urmă, aceştia au avut noroc cu un pădurar încălţat în tenişi. Mă întreb dacă am fi în faţa unei catastrofe majore sau – Doamne fereşte – în faţa unui conflict armat, ce reacţie ar avea indivizii ăştia chemaţi să ne apere?
Până la urmă emoţia va trece şi vinovaţii vor rămâne la locurile lor. Că în România nimic nu e mai consecvent ca boul, mai ales dacă acesta a fost numit pe criterii politice.
