Pentru ce să iei Bac-ul în Bihor?

Chiar așa, de ce să iei Bac-ul în Bihor? Ca să treci de pe o parte pe alta a Crișului, câtă vreme avem vreo 8 poduri numai în Oradea?

Rezultatele elevilor bihoreni sunt remarcabile. Ceva mai mult de jumătate au reușit să ia Bac-ul, ceea ce ne duce spre coada clasamentului naţional. Dacă ținem cont că o grămadă de copii nici măcar nu s-au obosit să se deplaseze până la examen, e clar că liceele noastre încep să producă rateuri după chipul și asemănarea dascălilor care-i școlesc.

Sigur că vor veni unii să spună că sunt și licee bune unde rata de promovabilitate este mult peste medie. Dar atunci, mă întreb eu, de ce trebuie să fie mărite salariile tuturor dascălilor, inclusiv cele ale luzărilor care nu obțin niciun rezultat mai de Doamne-ajută?

Anul acesta cam 58% din cei prezenți au luat Bac-ul, anul trecut procentul fiind de peste 65%. Semn că cu cât sunt plătiți mai bine profesorii, cu atât rezultatele sunt mai slabe. Concluzia să o tragă fiecare… Numai dând salarii de mizerie avem șansa să relansăm învățământul românesc. Iată și alte măsuri.

1.  Elevii nu se pot prezenta la Bac până nu se prezintă înainte și profesorii lor.

2. Profesorii care pică la Bac n-au voie să-și lase elevii la examen.

3. Dascălii cu cele mai slabe rezultate vor fi recuperați de sistemul de învățământ superior.

4. Lucrarea de bacalaureat la limba română va fi considerată teză de doctorat pentru profesorii care vor să intre în sistemul universitar.

5. Toți profesorii ai căror elevi au picat la Bac vor primi bonuri de masă, bonuri de casă, vaucere de vacanță, abecedare gratuite, plastilină subvenționată precum și posibilitatea de a primi meditații gratuite.


*
*