Ödön, pompierul: În foame de publicitate, deputatul UDMR de Bihor Szabó Ödön se laudă că a pus mâna pe un furtun al pompierilor

Deputatul UDMR Bihor Szabó Ödön şi-a prezentat în ultima săptămână a anului trecut bilanţul activităţii parlamentare în două suplimente publicate de Jurnal bihorean şi Bihari Napló, pe nu mai puţin de 6 pagini.

Demers corect, de vreme ce alegătorii merită să ştie ce face Szabó la Bucureşti pe banii lor, atât doar că, ahtiat de laude, politicianul s-a împăunat şi cu ce nu era cazul.

Pe ultima pagină a suplimentului, atât în varianta română, cât şi în cea maghiară, a fost publicată o fotografie din seara incendiului de la Palatul Greco-Catolic, în care  se vede cum Szabó ridica un furtun cu apă, cu explicaţia că ajuta pompierii.

„Deputatul UDMR nu a ezitat să pună mâna pe un furtun şi să-l dea la o parte, pentru ca maşina pompierilor să nu treacă peste el”, scrie lângă poză, ca şi cum cine ştie ce faptă eroică ar fi săvârşit.

Penibilul a fost sporit şi de precizarea că, în ciuda unor speculaţii, poza nu era trucată. „Merită reţinut că în vreme ce alţii s-au mulţumit doar să privească, deputatul bihorean a pus mâna să-i ajute pe pompieri”, se arată în articol.

Iată că şi Bihorel îl laudă pe Szabó pentru măreaţa vitejie, care în realitate a fost un fâs deloc necesar. Dar, deh, aşa-i când te vezi mai frumos decât eşti…


*
*