O țară tristă, plină de gunoi

Înainte de a veni banii de la PNRR, suntem inundați de gunoaiele occidentului. Nu este zi să nu aflăm că la vama Borș au fost oprite TIR-uri cu gunoaie disimulate sub denumirea de produse second-hand.

Fenomenul e general și, dacă nu ne trezim, toată țara va fi plină de gunoaie, nu doar Bucureștiul.

Păi, la ce amenzi se dau, dacă vameșii te prind, chiar merită să te bagi în biznisul acesta. Noi scriem cu mândrie despre câte o captură, dar probabil că la un autocamion oprit alte zece trec nestingherite.

Așa că s-ar impune și alte măsuri, în afară de amendă:

1. Administratorul firmei importatoare să fie obligat să mănânce gunoiul, în caz contrar pedeapsa să se transforme în închisoare.

2. Camioanele cu care se transportă marfa să fie confiscate și date la topit, dar numai după ce coboară șoferul.

3. Firma exportatoare să fie dată pe mâna interpolului, iar cei vinovați să ispășească pedeapsa în minunatele noastre pușcării.

4. Gunoaiele ce au inundat țara să fie expediate înapoi în țara de proveniență cu un bonus de la sectorul 1 din București.

5. Să nu se mai facă control prin sondaj. Toate mijloacele de transport să fie verificate, iar pentru eliminarea totală a așa-ziselor haine second-hand, pasagerii să nu aibă voie să intre în țară decât cu hainele de pe ei.


*
*