Mica baltă în care mai răsărea lotusul termal şi se zbenguiau roşioarele lui Racoviţă a secat. Deşi era vorba de un monument natural protejat şi grijit de Muzeul Ţării Crişurilor, lacul cu nuferi nu mai există. De trei ani am asistat la o ceartă între mai multe moaşe, aşa că nu mă mir că a rămas bietul copil cu buricul netăiat.
Acum, că purceaua e moartă în coteţ, cei de la Muzeu, cu sentimentul datoriei împlinite, au cerut ca decedatul să intre în custodia Ministerului Mediului. Asta îmi aduce aminte de poliţiştii din New York care mutau cadavrele pe alte străzi numai pentru a nu fi în jurisdicţia lor.
Pe de altă parte, era de domeniul evidenţei că muzeografii nu aveau puterea şi mjloacele să-i ia de turul pantalonilor pe cei care fură apă termală şi care, implicit, duc la secătuirea zăcământului. Totuşi, un gând nu-mi dă pace: dacă muzeografii nu au putut griji de 1.000 de metri pătraţi de baltă naturală cum vor putea gestiona 18.000 de metri pătraţi de muzeu la cele mai înalte standarde?
