Metoda Bolojan: Primarul a dispus „divorţul” de Marconst şi a sancţionat funcţionarul care s-a ocupat de proiectul Pasajului Vulturul Negru

Rămasă în coadă de peşte după plecarea în concediu a viceprimarului Mircea Mălan, rezilierea contractului dintre municipalitate şi firma Marconst pentru reabilitarea Pasajului Vulturul Negru a ajuns marţea trecută pe masa edilului Ilie Bolojan.

După luni de tărăgănare a deciziei, acesta nu doar că a cerut juriştilor din subordine să pună în aplicare cea mai rapidă variantă a „divorţului” de firma care s-a dovedit incapabilă să facă o lucrare bună, ci a dispus şi sancţionarea funcţionarului care s-a ocupat de proiect.

Ca urmare, prin dispoziţia lui Bolojan, managerul de proiect Anca Trifan va pierde pe o perioadă nedeterminată sporul salarial de 900 lei/lună acordat funcţionarilor care lucrează cu fonduri europene, pentru că nu a făcut minuni să forţeze implementarea lui.

Măsura e cu atât mai dură cu cât viceprimarul Mălan s-a implicat, peste capul funcţionarei, în discuţii fără finalitate cu Marconst, i-a cerut executarea unui tronson suplimentar de probă, de care însă a fost nemulţumit apoi, şi a dispus reproiectarea lucrării înainte de a fi atribuită altui constructor.

Cum vicele nu este manager de proiect, nu poate fi sancţionat, dar ce noroc că pentru asta există subalternii…

1

1 Comentariu

*
*

  1. >> Postat de Io | 17 septembrie 2014 11:31

    Pai normal, doar nu o sa se sancționeze intre ei. Niște jegoși care cauta doar țapi ispășitori. Cum naiba poate fi un subaltern vinovat de ceva de genul acesta iar superiorii sa nu fie… Ca doar nu face nimic de capul lui