Lichidarea florei intelectualității române

Numai comuniștii au mai lichidat elitele cum o fac actualii guvernanți! Chipurile, pentru economii, s-a decis ca Academia Oamenilor de Știință să nu mai primească fonduri de la Stat.

Până și doamna ex-ministru Andronescu, pe care răuvoitorii o poreclesc Abramburica, a  protestat pentru această samavolnicie. Mai urmează să desființăm Academia Cațavencu și Academica Clinceni și se duce dracului intelectualitatea românească…

Baiul nu este că academicienilor, aidoma revistei Familia, li s-a luat ștampila, ci că nu se mai dau indemnizațiile alea de 2.500 de lei pe lună. Care, de fapt, reprezintă un fel de taxă de șmecher pentru că ai carte.

Păi, hai să ne facem și noi câte o academie, pe cvartale, pe blocuri, pe asociații de locatari, că tot e plină țara în specialiști în toate cele, de la vaccinuri la teorii ale conspirației?


*
*