La așa patroni, așa Federație!

Federația Patronilor din Bihor a rămas orfană. Abia ajuns șef peste bogătanii județului, că domnul Dinu Meșter și-a dat demisia. E cunoscut faptul că acolo unde există o organizație formată din doi patroni, aceștia se vor bate ca chiorii pentru postul de șef.

Federația noastră județeană nu face excepție, ba mai mult, e „virusată” și de dorința de control a fostului șef, Puiu Lucian, ajuns mahărul patronilor din București. Pentru că vicepreședinții Federației au bătut cu pumnul în masă și n-au fost de acord cu domnul Meșter, acesta și-a luat jucăriile și a plecat.

Demisia asta nu va influența nici bursele de la Tokio și Frankfurt, patronii nu vor ieși să protesteze împotriva imixtiunilor lui Puiu Lucian, iar economia va fi la fel ca până acum, pe marginea prăpastiei.


*
*