Jumătatea goală a paharului: Spirtul medicinal Alcofarm a ucis 19 persoane

Jumătatea plină a paharului este că ceilalţi 5 milioane de consumatori ai acestui lichid de frână a vieţii încă supravieţuiesc. De la celebrul asasin Râmaru încoace, acest tip de spirt medicinal este cel mai mare criminal în serie din România.

Analizele au constatat că în respectiva licoare – care, spun cunoscătorii, are un gust mortal – se găsesc concentraţii foarte mari de alcool metilic. Cum majoritatea consumatorilor habar n-au de chimie organică, rezultatele analizelor nu spun nimic. Pentru că scopul celui care îşi începe ziua cu o duşcă de spirt sanitar nu este să bea metanol, ci să fie matol.

Cine crede că prin scoaterea de pe piaţă a Alcofarm-ului s-a rezolvat problema se înşală amarnic. Deja în farmacii se vinde mai mult alcool decât la bufetul din Gară. Cel mai nou şi îmbietor produs, menit să evite acciza pe alcool, este aşa numita apă de gură cu diverse gusturi.

Evident că la cele 40 de grade câte are apa de gură, aceasta nu e cu gust de brânză sau de sarmale, ci cu iz de vodcă şi rom. Aşa că, băieţi, lăsaţi dracului birturile infecte şi mergeţi la farmacie! Nu degeaba avem noi expresia: ”Hai să ne tratăm cu ceva tărie”.


*
*