Iepu’ a scăpat basma curată

Acuzat de uciderea unui taximetrist, un tânăr orădean cunoscut după numele de scenă, adică Iepu’, a fost declarat nevinovat. Asta nu înseamnă că bietul nu a avut de suferit, ba a fost şi reţinut o perioadă.

Doar faptul că nu e aşa de celebru ca infractorii din politica românească l-a scutit de plimbarea cu cătuşele la mâni pe la toate televiziunile. După 6 ani de calvar, Iepu’ a fost declarat nevinovat. Omul poate scrie o carte despre ce a pătimit în timpul interogatoriilor.

1. În afară de faptul că era acuzat de omor, conform tradiţiei, i s-a mai pus în cârcă furtul a 354 de biciclete.

2. Procurorii foloseau în timpul interogatoriului becuri de 100 wati deşi acum toată lumea foloseşte leduri, pentru economie.

3. Celula în care a stat era mizerabiă, dar nici nu i-a trecut prin cap să o zugrăvească pentru că cei aflaţi acolo aveau notat pe pereţi numărul de zile rămase până la eliberare.

4. Din cauză că nu li se permitea să aibă apă la pet, în celulă şobolanii zburau în voie.

5. Cearşafurile se schimbau odată cu deţinuţii. Erau atât de soioase că se lipeau de aceştia şi nu mai puteau fi date jos.

6. Ca să-şi bată joc de ei, poliţiştii le-au dat foenuri defecte.


*
*