Epurare la judeţ: Angajaţii Consiliului Judeţean care nu simpatizează cu PSD, UDMR sau ALDE se tem că vor fi daţi afară

Angajaţilor Consiliului Judeţean nu le mai pasă de promisiunile Guvernului vizând mărirea salariilor, îngrijorându-se în schimb din cauza unui zvon care circulă cu viteză tot mai mare: şefii instituţiei vor schimba curând organigrama în aşa fel încât să „cureţe” schema de persoanele care nu fac parte din clientela celor trei partide aflate la putere, PSD, UDMR şi ALDE, sau care, mai rău, sunt cunoscute ori doar bănuite că ar simpatiza cu liberalii ori cu USR-iştii.

Funcţionarii se tem că intenţia pe care actuala conducere o avea încă din vară, dar pe care şi-au înfrânat-o până după alegerile parlamentare, se va lăsa cu retrogradarea indezirabililor sau obligarea lor să se transfere în alte instituţii pentru a face loc oamenilor puterii, aşa că deja şuşotesc cum ar putea să riposteze, printr-un protest sindical sau prin procese individuale.

Singurul care a scăpat de griji este un salariat de la Agenţia de Management al Destinaţiei, Bogdan Pater, care şi-a suspendat contractul cu CJ pentru a se refugia la cabinetul senatorului PNL Cornel Popa. Restul, Dumnezeu cu mila!

1

1 Comentariu

*
*

  1. >> Postat de Konsilieru | 1 februarie 2017 14:08

    La cei angajati cu „japca” si „tot neamul” de catre P.N.L. faceti referire? Pusi sefi pe baza de concursuri „single”? Nepriceputi, obraznici si tupeisti? Le e frica? Foarte bine! Asa merita. problema e ca in locul lor vor veni „specialisti” celorlalti, selectati pe aceleasi baze politice si clientelare. Iar adevaratii specialisti si muncitori din C.J. Bihor vor ramane tot slugi privind cu „interes:” la ghidul carierei functionarilor publici.
    P.S. pater s-a mutat acolo de unde va continua sa intretina pagina de facebook a lui Popa. Asta a facut si inainte de angajarea la C.N.I.P.T si nu A.M.D., in timpul cat a fost anfajat si asta va face si in continuare. E drept ca o face bine!

Women Moncler delmas Trench Coat 2015 Sale Online 2016 Women Moncler meille Padded Jacket Beige Sale Online 2016 Women Moncler lissy Padded Jacket Sky blue Sale Online 2016 Moncler Sleeveless Striped Stretch Dress White Blue Mens Moncler Lightweight Puffer Down Vest Black On Sale Women Moncler renne Padded Coat 2015 Sale Online 2016 Women Moncler joux Padded Jacket Grey Sale Online 2016 Mens Moncler Morane Logo Stripe Down Jacket Black On Sale