Ei zic, ei aud! În ciuda interdicţiei, orădenii continuă să parcheze pe strada Jean Calvin (FOTO)

Pentru că la orele de vârf ambuteiajele de pe strada Iuliu Maniu se întind până la Parcul 1 Decembrie, comisia de circulaţie din cadrul Primăriei Oradea a decis să desfiinţeze locurile de parcare pe tronsonul străzii Jean Calvin dintre colţul cu strada Episcop Mihai Pavel şi cel cu Primăriei, precum şi să instituie interdicţia de oprire pe această porţiune, aşa încât pe aici să se poată circula pe două benzi, iar maşinile să nu mai stea în coloană bară la bară.

Numai că decizia comisiei n-a valorat nici cât o ceapă degerată pe lângă cea a şoferilor de a o încălca. Deşi pe strada Jean Calvin au apărut indicatoarele care semnalizează oprirea interzisă şi au dispărut cele ce permiteau parcarea, şoferii continuă să oprească pe unde nu e voie. Iar cum regulamentul privind ridicarea maşinilor este suspendat, la fel ca în toată ţara, Poliţia Locală poate cel mult să-i amendeze pe contravenienţi şi să plece mai departe.

Având în vedere situaţia, Bihorel le recomandă agenţilor să-şi facă un punct de lucru permanent pe strada respectivă şi să-i amendeze pe şoferi până vor vedea că domnia şi prostia se plătesc.


*
*

Women Moncler delmas Trench Coat 2015 Sale Online 2016 Women Moncler meille Padded Jacket Beige Sale Online 2016 Women Moncler lissy Padded Jacket Sky blue Sale Online 2016 Moncler Sleeveless Striped Stretch Dress White Blue Mens Moncler Lightweight Puffer Down Vest Black On Sale Women Moncler renne Padded Coat 2015 Sale Online 2016 Women Moncler joux Padded Jacket Grey Sale Online 2016 Mens Moncler Morane Logo Stripe Down Jacket Black On Sale