Crud destin: din inginer ajungi brancardier

Până acum credeam că doar din brancardier poți ajunge medic, ministru, ba chiar senator, vezi cazul Florian Bodog. Iată că avem și o situație taman pe dos!

Un inginer care răspunde la numele de Cristian Cernat a ajuns brancardier. Și dacă tot e expert în brancardiologie, s-a băgat și la tratamentul celor cu Covid. La felul cum vorbește, este evident că domnul a absolvit ceva facultate pe la Ștei sau Nucet.

Omul vede în jurul său doar medici care măcelăresc pacienții.

Ei bine, pe un astfel de martor cu credibilitate uriașă l-a luat deputatul Lasca drept exemplu ca să arate lumii ce se petrece în spitalele noastre.

Acum nici nu știu ce urmează: o să-l ducă Lasca pe Cernat la șmenuri pe Borșului sau Cernat pe Lasca la șocuri electrice și dușuri reci?


*
*