Cinci motive pentru care Năstase nu trebuie să regrete că a ajuns la bulău

Adrian Năstase a ajuns, la început de an, din nou la puşcărie. Sper că acesta să fie trendul pentru oamenii politici corupţi. Dacă justiţia s-ar mişca mai cu talent n-ar mai fi loc la Rahova de atâţia aleşi ai neamului.

Mie nu mi se pare ceva extraordinar că ditamai fostul premier a ajuns la bulău. Într-o ţară de hoţi, e normal ca cel mai mare bandit să conducă Guvernul.

Că totul e o făcătură politică se vede prin faptul că Năstase a fost condamnat pentru trafic de termopane şi pitici de grădină, nicidecum pentru că a dat Petrom-ul cadou austriecilor sau că a plătit bechtelilor americani milarde de euro pentru o autostradă inexistentă. Ba chiar ar trebui să vadă partea plină a paharului:

1. Ca politician uns cu toate alifiile poate merge lejer la duş fără să-şi lege săpunul de gât.

2. Colegii de celulă au în sfârşit rara ocazie să-i numere ouăle.

3. Pe când ajunge Băsescu la mititica, Adrian va fi şef de cameră. Şi atunci să vezi răzbunare!

4. O puşcărie în CV devine obligatorie în PSD pentru a putea promova în ierarhia partidului.

5. Exemplul său trebuie urmat de toţi politicienii cu bube, că altfel îi regăsim pe liste la alegerile următoare.


*
*